Jurnalul.ro Cultură „Haina țărănească”, pe platforma culturală a Google

„Haina țărănească”, pe platforma culturală a Google

de Alice Petrescu    |   

Google şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român au lansat ieri, pe platforma Google Arts and Culture, o expoziţie virtuală care prezintă portul tradiţional românesc. Expoziția face parte dintr-un proiect la scară mondială intitulat ”Purtăm cultură/ We wear culture”, dedicat modei şi stilului și reunind 3.000 de ani de cultură vestimentară. Colecţia ”Haina ţărănească” prezentată în cadrul acestui proiect cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adaugă colecţiilor Muzeului Ţăranului Român deja existente pe platforma Google Arts & Culture. Cu ajutorul tehnologiei, în proiectul ”We wear culture”, vizitatorii pot să vadă cum a evoluat  stilul - de la mătasea care dă numele cunoscutei rute comerciale Drumul Mătăsii, la moda de la Versailles până la punk-ul britanic şi povestea blugilor. Pentru expunerea colecţiilor a fost utilizată cea mai recentă tehnologie Google, inclusiv realitate virtuală, video-uri la 360° şi imagini de rezoluţie foarte înaltă, care permit zoom pe detalii imperceptibile ochiului liber. Expoziţia este accesibilă la g.co/wewearculture şi prin aplicaţia Google Arts & Culture, disponibilă pentru iOS şi Android.  

 

 

Subiecte în articol: haina taraneasca google
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri