Începută acum trei ani, fuziunea dintre PNL şi PDL s-a încheiat definitiv la Bucureşti, prin reconfirmarea europarlamentarului Cristian Bușoi în funcția de președinte al liberalilor din Capitală. La București, vechiul PNL a câștigat aproape tot ce se putea câștiga, în vreme ce foştii pedelişti şi-au adjudecat un singur sector. Doar două luni au mai rămas până la Congresul care va hotărî viitorul partidului.
Europarlamentarul și secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, a fost reconfirmat sâmbătă în funcția de președinte al organizației din București. Cristian Bușoi nu a avut contracandidat, iar din cele 726 de buletine distribuite, a primit 647 de voturi, restul de 79 fiind anulate. În viitoarea conducere a PNL București şi-au făcut loc o serie de fețe noi. Prim-vicepreședinți vor fi Dan Cristian Popescu (viceprimarul Sectorului 2) și Marius Vintilă (fost candidat la alegerile parlamentare), vicepreședinți vor fi Ciprian Ciucu (consilier general) și Mirela Zivari (fost candidat la alegerile parlamentare), în vreme ce funcția de secretar general îi va reveni lui Hazem Kansou (consilier general).
Pedeliştii, cu mâna goală
Pe lângă funcția de secretar general, obținută Hazem Kansou, vechiul PDL a reușit să-şi adjudece o singură filială, prin Anca Boagiu, reconfirmată la șefia PNL Sector 2. Situația nu arată mai bine pentru pedeliști nici în teritoriu, iar cum victoria la Congres îi va reveni taberei care va aduce cei mai mulţi delegați pe 17 iunie, calculele de moment îl defavorizează clar pe reprezentantul vechiului PDL, Cătălin Predoiu. Un greu al fostului PDL și fost vicepreședinte PNL, Adriana Săftoiu nu a fost prezentă nici la ungerea lui Bușoi, nici la alegerile din filialele de sector.
Nu știe, dar lucrează la program
În weekend, Cristian Bușoi a vorbit fără ocolişuri despre o posibilă candidatură la Congres, însă a anunţat că va lua o decizie abia după sărbătorile pascale. Europarlamentarul a subliniat că pentru o candidatură la şefie ar avea nevoie de o întreagă echipă. „Mai trebuie gândit un program, dar, cel mai important, o candidatură cu succes trebuie să aibă în spate o echipă care să adune la un loc colegi din fostul PNL, colegi din fostul PDL, aleşi locali, parlamentari, colegi din Transilvania, unde sunt organizaţiile cele mai performante, dar şi din alte părţi ale ţării”, a precizat Bușoi. Surse din apropierea partidului susțin că Bușoi s-a pus deja pe treabă și lucrează la un program și formarea echipei, oferind deja diverse funcții în schimbul susținerii. În iunie 2016, Cristian Bușoi a preluat șefia PNL București după ce Cătălin Predoiu a demisionat din cauza rezultatului slab obținut la alegerile din Capitală (11,18%). Sub conducerea lui Bușoi, filiala din Capitală a obținut 11,9% la alegerile parlamentare, al treilea cel mai slab scor din ţară.
„A câştigat cine trebuia!”
Alegerea lui Cristian Bușoi din postura de unic candidat la Bucureşti a stârnit numeroase ironii, unele dintre acestea venind chiar din partea colegilor liberali. „Pe scoruri electorale, PNL București, raportând rezultatele la potențial, este cea mai slabă organizație din țară, deci nu ar trebui să ne mai intereseze prea mult jocurile de putere de acolo. Fiecare organizație are liderii pe care îi merită, așa încât nu ne rămâne decât ca, plini de fair-play, să felicităm colegii bucureșteni pentru opțiuni. A câștigat cine trebuia!”, a comentat fostul deputat PNL Radu Zlati. Totodată, fostul liberal Theodor Paleologu a tratat ironic reînscăunarea lui Bușoi, catalogând-o drept „o victorie a democrației interne, o exemplară recunoaștere a eficienței și harismei personale”. Pe de altă parte, Bușoi continuă să se bucure în continuare de susținerea greilor „Tase” Atanasiu și „Mişu” Voicu. „Avem nevoie în fruntea partidului de un lider care să nu aibă scheleţi în dulap, să nu aibă în trecutul lui lucruri de care cineva să se poată lega pierzând din capitalul politic cu acele amintiri”, a pledat Atanasiu.
Turcan se mai gândește
Reconfirmată în funcţie a fost și Raluca Turcan, liderul PNL Sibiu. Ca şi Buşoi, Turcan n-a avut contracandidat pe plaiurile lui Klaus Iohannis. Întrebată dacă va candida pentru şefia plină a partidului, liderul interimar al PNL a ezitat să dea un răspuns tranşant. „Nu am luat încă decizia. În mod normal, un candidat la preşedinţia partidului trebuie să strângă în jurul lui o majoritate formată dintr-o echipă de oameni dornici să urmeze aceeaşi cale. Deocamdată am strâns echipa sibiană”, a spus Turcan.
Mi se pare normal ca atunci când mergi către funcţia de preşedinte al unui partid în primul rând să-ţi validezi susţinerea în organizaţia din care ai făcut parte. Suntem în etapa de a reflecta, de a gândi un program, de a gândi o echipă. Cristian Buşoi, preşedinte PNL Bucureşti