Jurnalul.ro Ştiri Observator Harta puterii de cumpărare în România

Harta puterii de cumpărare în România

Harta puterii de cumpărare în România: un locuitor din Bucureşti are de cheltuială de 2,5 ori mai mulţi bani ca unul din Moldova.

România are o putere de cumpăre medie la nivel naţio­nal de 7.453 de euro per capita, ceea ce înseamnă 49,5% din nivelul mediu european, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă GfK, conform ZF.

România este împărţită în opt regiuni, inclusiv Bucu­reşti-Ilfov. Dintre acestea, patru - nord, vest, centru şi Bu­cu­reşti-Ilfov - au o putere de cumpărare peste media na­ţio­nală. Celelalte patru - adică jumătate din total - au o pu­tere de cumpărare sub medie, e vorba de nord-est (Mol­do­va), sud-vest (Oltenia), sud (Muntenia) şi sud-est (Dobogea).

„Puterea de cumpărare a românilor creşte conside­rabil, însă avansul este susţinut în special de dezvoltarea zonelor urbane mari, mai exact a celor din Bucureşti şi din regiunile nord, vest şi centru“, spune Iuliana Coman, senior consultant market intelligence în cadrul GfK.

Pe harta României se remarcă zona Bucureşti-Ilfov, însă acest fapt nu este surprinzător dat fiind că aceeaşi este situaţia în cele mai multe ţări din lume dat fiind că în general oraşele-capitală atrag cele mai multe investiţii.

În ceea ce priveşte piaţa locală, fiecare locuitor din Bucureşti are în medie 13.100 de euro pe an de cheltuială, cu 76% mai mult decât media naţională. Dacă se face comparaţia cu regiunea Moldovei însă, cea mai săracă zonă o ţarii, diferenţa e chiar mai mare. Mai exact, puterea de cumpărare din regiunea Nord-Est (aşa cum este ea denumită pe harta GfK) este la doar 71,2% faţă de media naţională. Asta înseamnă că locuitorii din această zonă au doar 5.300 de euro anual de cheltuială, adică de 2,5 ori mai puţin decât bucureştenii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: putere de cumparare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri