Jurnalul.ro Cultură Teatru Hedwig and the Angry Inch, pe 24 şi 25 octombrie la Metropolis, în Festivalul Naţional de Teatru – spectacole şi întâlniri cu publicul

Hedwig and the Angry Inch, pe 24 şi 25 octombrie la Metropolis, în Festivalul Naţional de Teatru – spectacole şi întâlniri cu publicul

de Magdalena Popa Buluc    |   

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pe 24 şi 25 octombrie, ora 19.00, la Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache, fiind inclus în selecţia finală a Festivalului Naţional de Teatru 2023. A 33-a ediție a festivalului are ca temă Laboratoarele sensibilului și se desfășoară la București  între 20 și 30 octombrie, curatori fiind Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.

Şi nu vă grăbiţi să plecaţi acasă. După spectacol, în foaier, regizorul Răzvan Mazilu și toți cei de pe scenă ar vrea să vă întâlnească.

            Spectacolul Hedwig and the Angry Inch îi are în echipa de creaţie, alături de Răzvan Mazilu, pe Adriana Grand (decor), Carmen Stanciu (traducerea textului), Alex Ștefănescu (traducerea versurilor), Marian Iancu (lighting designer). În distribuţie, Hedwig – Tudor Cucu Dumitrescu/Lucian Ionescu şi Yitzhak Ana Maria Ivan/Crina Matei. Band-ul “The Angry Inch” este compus din Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

            Hedwig and the Angry Inch: spectacol-concert, strigăt disperat de iubire al ființei umane. Luminează umbrele, dă proscrișilor șansa demnității și, răsturnând convenția, ne provoacă să ne privim în oglindă: Hedwig suntem noi. (Răzvan Mazilu)

            În urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, echipa curatorială a FNT 2023, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului. Printre care Hedwig and the Angry Inch, argumentaţia selecţionerilor sunând astfel : Continuându-și cercetările constante în zona musical-ului, Răzvan Mazilu creează o lume la limita dintre sordid și kitsch asumat, în care marginalii, cei aflați la periferia istoriei, își construiesc spații de expresivitate artistică, imposibil de încadrat în limite fixe. Hedwig and the Angry Inch are vibrația poetică și politică a unei transfiguratoare căutări de sine, în numele libertății de a spulbera orice bariere, orice pare imposibil de înfruntat și confruntat. Spectacolul este povestea glam & queer a transformării unui adolescent de 16 ani din Berlinul de Est în star. Un star pentru care existența are un singur sens: călătoria fără oprire în așteptarea iubirii.

 

Marți, 24 octombrie şi miercuri, 25 octombrie, ora 19.00 Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache

”Hedwig and the Angry Inch

Text: John Cameron Mitchell, Traducere a textului: Carmen Stanciu

Muzică și versuri: Stephen Task, Traducere a versurilor: Alex Ștefănescu

Regie, costume și coregrafie: Răzvan Mazilu , Decor: Adriana Grand

Light design: Marian Iancu

 

Distribuția :

Hedwig – Tudor Cucu – Dumitrescu, Yitzhak – Ana – Maria Ivan (24 octombrie)

Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Crina Matei (25 octombrie)

Band-ul „The Angry Inch”: Backing vocals – Irina Cărămizaru și Cristina Danu Pian – Johnny Bica Baterie – Andrei Paraschiv Chitară – Ciprian Pop Chitară bas – Vlad Vedeș

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri