Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2020

Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2020

Compania Hidroelectrica are șanse mari să fie listată la Bursa de Valori București (BVB) în sesptembrie 2020, potrivit directorului general al societății, Bogdan Badea. Deși Guvernul a vrut încă din 2013 să lanseze pe bursă un pachet de circa 15% din acțiunile producătorului de energie, nu a reușit acest lucru. În prezent există o comisie la nivelul Ministerului Energiei care trebuie să aprobe toți pașii pentru listare și caietul de sarcini. 

"Am finalizat săptămâna trecută task-urile pentru consultantul juridic, suntem în faza pregătirii documentaţiei necesare pentru urcarea pe SEAP pentru organizarea licitaţiei. Nu se ştie deocamdată dacă va fi vorba de o dublă listare, cu siguranţă va fi la Bursa de la Bucureşti", a explicat Bogdan Badea.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență în perioada 2012-2017. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica, restul de 20% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea.

AGERPRES

Subiecte în articol: hidroelectica actiuni, bursa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri