Jurnalul.ro Sport eXtrasport Horia Tecău și partenerul său olandez, principalii favoriți la proba de dublu a turneului ATP din Sofia

Horia Tecău și partenerul său olandez, principalii favoriți la proba de dublu a turneului ATP din Sofia

Tenismanul român Horia Tecău şi partenerul său olandez Jean-Julien Rojer sunt principalii favoriţi ai probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 482.060 euro, care va începe luni în capitala Bulgariei. 

În runda inaugurală, Tecău şi Rojer vor juca împotriva cuplului format din cipriotul Marcos Baghdatis şi luxemburghezul Gilles Muller. 

Florin Mergea şi britanicul Dominic Inglot sunt favoriţii numărul trei, urmând să debuteze contra ruşilor Mihail Elghin/Andrei Kuzneţov, scrie Agerpres.

Tecău a jucat sâmbătă la Minsk pentru România, alături de Marius Copil, în meciul de Cupa Davis cui Belarus, pierzând în patru seturi în faţa cuplului Max Mirnîi/Iaroslav Şila. 

Florin Mergea nu a participat la acest meci, el fiind în proces de refacere după accidentările suferite anul trecut. 

Subiecte în articol: horia tecau turneul atp sofia tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri