Jurnalul.ro Ştiri Politică Iaşi: Disensiuni în filiala social-democraţilor după ultimele declaraţii ale primarului Mihai Chirica

Iaşi: Disensiuni în filiala social-democraţilor după ultimele declaraţii ale primarului Mihai Chirica

Declaraţiile făcute în ultima perioadă de primarul Mihai Chirica, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Iaşi, împart filiala în două tabere, unii dintre primarii social-democraţi din judeţ declarând pentru presa locală că se delimitează de criticile aduse de acesta. 

Costică Postârnac - primarul din Ipatele şi Mihai Mihalache - primarul din Schitu Duca i-au cerut lui Chirica, prin intermediul ziariştilor, să renunţe la declaraţiile critice făcute la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, şi a Guvernului Grindeanu. 

Pe de altă parte, printr-o scrisoare deschisă, Paul Corneliu Boişteanu - preşedintele organizaţiei municipale PSD Iaşi a informat că nu este de acord cu aceştia. 

"Poziţii precum cele ale colegilor noştri Laicu, Mihalache sau Postârnac nu sunt şi nu ar putea fi niciodată asumate de o organizaţie politică modernă precum este Organizaţia Municipală Iaşi a PSD. (...) Indiferent de opiniile noastre personale, este evident că domnul Mihai Chirica s-a exprimat în calitate de vicepreşedinte ales al PSD şi de primar al municipiului Iaşi. Domnul Mihai Chirica, aşa cum este şi normal, înţelege să fie primarul tuturor ieşenilor, inclusiv al miilor de persoane care au ales să se manifeste paşnic în stradă, nu doar al membrilor PSD. Aceasta este şi atitudinea noastră, a celor care suntem onoraţi cu demnitatea de consilieri locali ai municipiului Iaşi", a spus Boişteanu, printr-un comunicat de presă. 

El a menţionat că în 2015, când Mihai Chirica a fost reales la şefia locală a partidului, i-a chemat pe oameni alături de el pentru a construi împreună ''un nou început'' pentru PSD Iaşi. 

"Mihai Chirica s-a ţinut de cuvânt, iar acest 'nou început' (...) a însemnat mai multă deschidere a partidului către ieşeni, către tineret, intelectualitate şi societatea civilă, posibilitatea de a discuta liber şi deschis despre problemele comunităţii şi ale partidului, atât în sediul PSD, cât şi public, precum şi crearea şi menţinerea unei atmosfere de colegialitate şi prietenie între membrii organizaţiei. Aşa cum a promis, Mihai Chirica a respins programatic politica 'pumnului în gură' şi a 'pumnului în masă', militând pentru normalitate, dialog şi colaborare", a declarat prin intermediul comunicatului Paul Boişteanu. 

Conform acestuia, în prezent, organizaţia municipală Iaşi a social-democraţilor este una dintre cele mai dinamice, dar şi mai performante din ţară. 

"Acest 'nou început' al PSD Iaşi şi-a arătat beneficiile nu doar în privinţa atmosferei interne din cadrul filialei, ci şi în ceea ce priveşte funcţionalitatea şi performanţa politică a Organizaţiei. Aşa se face că, la cele două scrutine de anul trecut, Organizaţia Municipală Iaşi a PSD a obţinut cele mai bune rezultate din 1992 încoace, iar aceasta într-un centru universitar important în care partidul nostru a avut întotdeauna dificultăţi să se impună: candidatul PSD la Primărie, Mihai Chirica, a fost ales cu 47% din voturi, lista de candidaţi PSD la Consiliul Local a obţinut 42% din voturi şi majoritatea simplă în legislativul local, iar la alegerile parlamentare s-au primit peste 40% din voturi. Rezultatele Organizaţiei Municipale au contribuit la succesul obţinut de Organizaţia Judeţeană Iaşi a PSD care, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut 48,5%, cu 2,5% peste media naţională", este precizat în documentul de presă. 

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, liderul social-democraţilor ieşeni, a afimat, zilele trecute, că PSD are nevoie de un alt leadership, de o o altă abordare în interiorul partidului, el adăugând că preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, şi cu echipa sa trebuie să meargă în această direcţie. Mihai Chirica a mai spus, într-un interviu televizat, că nu este mulţumit de modul în care Liviu Dragnea conduce partidul, adăugând că "politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă" în această etapă a democraţiei. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri