Jurnalul.ro Sport Idolul lui Florin Andone juca la AC Milan: "Îmi plăcea foarte mult"

Idolul lui Florin Andone juca la AC Milan: "Îmi plăcea foarte mult"

Andone i-a nominalizat pe Mutu, Chivu, Gică Popescu şi Hagi ca jucători care ar trebui să facă parte dintr-o echipă ideală a naţionalei României şi a precizat că i-ar plăcea să fie coechipier cu Cristiano Ronaldo şi i-ar fi plăcut ''enorm'' să joace alături de Andrei Şevcenko şi Lionel Messi.

Atacantul Florin Andone a mărturisit că ucraineanul Andrei Şevcenko este idolul său, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal, frf.ro, care a publicat răspunsurile jucătorului la întrebările adresate de suporteri pe pagina de Facebook a reprezentativei României.

''Idolul meu a fost Andrei Şevcenko pe vremea când juca la AC Milan. Îmi plăcea foarte mult. Tatăl meu m-a luat de mititel de mână şi m-a dus la primul antrenament şi la prima echipa de fotbal. Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a dus, pentru că am avut un drum bun şi am ajuns undeva'', a spus Andone, care se află în cantonamentul echipei naţionale, înaintea meciului cu Muntenegru de duminică, din preliminariile Cupei Mondiale.

Florin Andone a menţionat ce a simţit după ce a marcat primul său gol la naţionala României, în amicalul cu Italia de anul trecut (2-2): ''A fost un moment foarte special pentru mine, am simţit o mare uşurare pentru că am dat primul gol la echipa naţională. Am fost foarte fericit! Sper să dau cât mai multe goluri pentru echipa naţională, sper să am noroc în viitorul apropiat şi să fie totul bine. Un moment de maximă fericire!''

Un gol marcat pe Santiago Bernabeu sau Camp Nou i-ar aduce o mare bucurie lui Andone: ''O să mă bucur sau m-aş bucura în acelaşi fel cum m-am bucurat până acum. Foarte multă emoţie, sunt un jucător care exagerez câteodată când dau gol. Dar sunt sigur că ar fi un sentiment foarte frumos pentru mine şi m-aş bucura enorm, exploziv pot să zic''.

Atacantul a mai spus că se simte motivat să fac un meci bun, să îşi ajute colegii, să fie util echipei naţionale. ''Ar fi un vis pentru mine să fiu atacantul naţionalei la un Campionat Mondial, dar trebuie să continui să muncesc mult şi să am foarte multă ambiţie pentru a ajunge să obţin acest lucru'', a mai adăugat Andone.

Florin Andone nu ştie ce ar fi făcut dacă nu ajungea fotbalist, dar crede că ar fi fost ''o persoană normală'', însă s-a declarat ''recunoscător şi foarte fericit şi mândru'' pentru ceea ce este. Atacantul echipei Deportivo La Coruna s-a definit ca fiind ''foarte ambiţios, muncitor, curajos''.

Internaţionalul român afirmă că diferenţele dintre români şi spanioli sunt în primul rând de ''disciplină''. ''Sunt dedicaţi sută la sută pe sport. Nu zic că în România nu suntem dedicaţi sută la sută. Dar sunt alte medii, altă mentalitate, altă ambiţie văd eu în Spania. Văd foarte mare potenţial şi aici în România şi sunt sigur că în viitor va fi totul mai bine pentru fotbalul românesc'', a precizat Andone.

Sfaturile atacantului pentru tinerii fotbalişti sunt ''să aibă încredere în ei, să viseze că pot ajunge departe, să muncească, să fie foarte serioşi, să aibă mentalitatea de învingător şi de a crede în ei''.

Andone îşi doreşte să confirme în noul sezon la Deportivo: ''Sper ca în viitor să ajung cu Deportivo sau cu altă echipă mai mare să joc în competiţii mai importante''.

Autorii celor zece întrebari au câştigat câte o carte ''Istoria Echipei Naţionale de Fotbal a României 1922-2016'', precizează FRF.

Echipa naţională a României se află în cantonament la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, iar sâmbătă dimineaţa va pleca spre Cluj-Napoca, acolo unde va efectua antrenamentul oficial începând cu ora 18,00.

Prima reprezentativă a României întâlneşte duminică, 4 septembrie, de la ora 21,45, pe Cluj Arena, selecţionata Muntenegrului, în prima partidă a campaniei de calificare la CM 2018.

Sursa: AGERPRES

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri