Jurnalul.ro Ştiri Social IGPR: 447 de persoane au decedat anul trecut din cauza vitezei excesive; 1.790 - rănite grav

IGPR: 447 de persoane au decedat anul trecut din cauza vitezei excesive; 1.790 - rănite grav

Anul trecut, 447 de persoane au decedat pe drumurile din România din cauza vitezei excesive iar 1.790 au fost rănite grav, potrivit unei statistici prezentate, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). 

Conform sursei citate, viteza neregulamentară este una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în România în perioada 2011 - 2016. 

Datele au fost transmise în contextul în care, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, în săptămâna 8 - 14 mai 2017, se va desfăşura Săptămâna Mondială a Siguranţei Rutiere, care este dedicată combaterii excesului de viteză şi măsurilor ce se pot lua pentru a controla acest fenomen şi a diminua consecinţele grave ale acestuia, precizează IGPR. 

Poliţia Română anunţă că va organiza pe toată perioada anului activităţi de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere. Cu ocazia Săptămânii Mondiale a Siguranţei Rutiere, activităţile Poliţiei Rutiere vor fi cu precădere pentru combaterea excesului de viteză.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: viteza igpr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri