Jurnalul.ro Ştiri Justitie IGPR: Descinderi la unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe

IGPR: Descinderi la unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe

Poliţia Română descinde sâmbătă la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe, de unde ridică probe şi înscrisuri, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor şi falsificare sau substituire de alimente ori alte produse, informează IGPR.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din ţară, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - IGPR, desfăşoară o acţiune în mai multe judeţe din ţară, la unităţi spitaliceşti, pentru ridicarea de probe şi înscrisuri.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor (faptă prevăzută de art. 352 din Codul penal) şi de falsificare sau substituire de alimente ori alte produse (faptă prevăzută de art. 357 din Codul penal), sub coordonarea procurorilor din cadrul PÎCCJ, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

"Sunt efectuate descinderi la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe. Totodată, sunt puse în aplicare 4 mandate de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale", precizează sursa citată.

Conform acesteia, la activităţi participă 152 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, poliţişti de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică şi specialişti criminalişti din cadrul DGPMB şi de la inspectoratele de poliţie ale judeţelor Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Iaşi, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri