Şcolile din 20 de judeţe îşi vor suspenda luni cursurile, din cauza vremii nefavorabile, iar în cursul zilei de marţi măsura va fi menţinută în 16 judeţe, a informat Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin intermediul unui comunicat.
Astfel, luni, cursurile vor fi suspendate în: Botoşani, Buzău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Olt, Maramureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.
Marţi vor fi întrerupte cursurile în 16 judeţe, excepţie făcând judeţele Călăraşi, Giurgiu, Tulcea şi Vaslui faţă de cele menţionate anterior.
MAI arată că în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a hotărât realizarea unei analize obiective la nivelul fiecărui judeţ cu privire la întreruperea cursurilor şcolare pentru evitarea oricăror situaţii de risc care ar putea apărea din cauza vremii severe.
În Tulcea, decizia a fost luată la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean a fost aprobată sâmbătă de membrii Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență cu scopul de a preveni problemele care ar putea să apară în timpul transportului elevilor la unitățile de învățământ.
"Cursurile care nu se vor efectua în zilele de luni și marți vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului școlar, conform deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ", a precizat pentru AAgerpres inspectorul general al ISJ, Mihai Stroe.
Traficul pe drumurile naționale și județene din Tulcea este suspendat începând de vineri dimineața, potrivit unei decizii a CJSU. Restricția de circulație urma să expire sâmbătă, însă ea a fost prelungită în condițiile în care în noaptea de vineri spre sâmbătă Tulcea s-a aflat sub cod galben de vânt puternic și ninsori. Meteorologii au decis sâmbătă dimineața prelungirea codului galben până duminică, la ora 22,00.
IALOMIȚA. Autorităţile din judeţul Ialomiţa au decis ca toate şcolile şi grădiniţele să fie închise, în zilele de luni şi marţi, măsura fiind luată în condiţiile în care, ca urmare a căderilor masive de zăpadă, pe multe drumuri din acest judeţ se circulă cu dificultate.
BUZĂU. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, Florina Stoian, a declarat că decizia de a ţine şcolile şi grădiniţele închise luni şi marţi a fost luată sâmbătă, în jurul prânzului, după ce ANM a emis codul galben de vreme geroasă.
VRANCEA. O decizie asemănătoare a fost luată şi în judeţul Vrancea, în cadrul colegiului prefectural. Şeful ISJ Vrancea, Dorin Cristea, a declarat că elevii vor reveni la cursuri miercuri, iar orele pierdute vor fi recuperate după un programc are va fi stabilit ulterior.
VASLUI. Cursurile vor fi suspendate luni, 9 ianuarie, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Vaslui, în urma unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), precizează un comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului.
Măsura a fost luată ca urmare a avertizării de cod galben, ce vizează vreme geroasă, cu maxime diurne situate între minus 16 şi minus 10 grade şi minime nocturne cuprinse între minus 25 şi minus 15 grade, emisă de meteorologi pentru intervalul 7 - 9 ianuarie.
"În funcţie de evoluţia vremii, luni, 9 ianuarie, vom hotărî dacă este cazul suspendării cursurilor şcolare şi pentru ziua de marţi, 10 ianuarie", a declarat prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan.
CONSTANȚA. Primăria Constanța a anunțat sâmbătă că a luat decizia suspendării cursurilor școlare timp de două zile, 9 și 10 ianuarie, în toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
SUCEAVA. Cursurile şcolilor din judeţul Suceava vor fi suspendate luni şi marţi a decis, sâmbătă după amiaza, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
DOLJ. Și școlile din judeţul Dolj vor fi închise luni şi marţi a decis, sâmbătă, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
GALAȚI. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis suspendarea cursurilor în grădiniţe, şcoli şi licee în zilele de 9 şi 10 ianuarie ca urmare a temperaturilor foarte scăzute prognozate pentru următoarele zile şi a situaţiei generate de viscolul puternic.
Cursurile care nu se vor efectua în zilele de luni și marți vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului școlar, conform deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.
BACĂU. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău a anunţat că luni, 9 ianuarie, şi marţi, 10 ianuarie, cursurile vor fi suspendate în unităţile de învăţământ, pe fondul avertizării meteorologice de ger puternic.
MARAMUREŞ. Consiliului de Administraţie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş (CJSUMM) a decis să suspende cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţ în zilele de luni şi marţi ( 9 şi 10 ianuarie), ca urmare a temperaturilor extrem de scăzute care s-ar putea înregistra în următoarea perioadă de timp, potrivit unei informări postate pe site-ul instituţiei.
BOTOŞANI. Cursurile şcolare vor fi întrerupte, luni şi marţi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Dan Nechifor.
OLT. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Olt a decis să suspende cursurile în primele două zile ale săptămânii viitoare, respectiv pe 9 şi 10 ianuarie, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis duminică presei.
NEAMŢ. Cursurile şcolare în judeţul Neamţ sunt suspendate pentru zilele de luni şi marţi, a decis Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, duminică.
BRĂILA. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a decis, în şedinţă extraordinară, suspendarea cursurilor în grădiniţe, şcoli şi licee luni şi marţi, ca urmare a temperaturilor foarte scăzute prognozate şi a situaţiei generate de viscolul puternic, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU, Ştefan Stoian.
IAŞI. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au anunţat, duminică, suspendarea cursurilor în primele două zile ale săptămânii viitoare, luni şi marţi.