Jurnalul.ro Ştiri Externe Australia interzice pedofililor să călătorească în străinătate, unde ar putea recidiva

Australia interzice pedofililor să călătorească în străinătate, unde ar putea recidiva

O nouă legislaţie menită să-i împiedice pe pedofilii condamnaţi în Australia să călătorească în străinătate, unde ar putea recidiva, a intrat miercuri în vigoare, Canberra explicând că aceasta este menită să-i protejeze pe copiii vulnerabili.

 

Acum este un delict pentru pedofilii înregistraţi ca atare la poliţie să părăsească teritoriul Australiei fără să fi primit acordul forţelor de poliţie. De asemenea, paşapoartele lor ar putea fi anulate la cererea autorităţilor australiene.

Pedofilii înregistraţi sunt cei care au fost condamnaţi pentru cele mai grave fapte. Ei sunt supuşi unor obligaţii precum este cea de a informa poliţia în legătură cu deplasările lor şi le este interzis să exercite profesii care i-ar pune în contact cu copii.

"Australia numără până la 20.000 de pedofili condamnaţi şi înregistraţi, care şi-au ispăşit pedepsele, dar care sunt supuşi unor obligaţii de control judiciar pentru protejarea oamenilor", a declarat ministrul de externe australian Julie Bishop. "De prea mult timp aceşti prădători au putut să se deplaseze incognito în străinătate, inclusiv în ţări unde legile sunt mai puţin severe, ceea ce înseamnă că ei pot comite crime abominabile", a adăugat şefa diplomaţiei australiene.

În 2016, 800 de condamnaţi australieni s-au deplasat în străinătate, adesea în ţări asiatice în curs de dezvoltare, iar circa 40% dintre ei au făcut-o fără să anunţe poliţia. "Acest lucru va înceta", a subliniat Julie Bishop.

Cazurile de exploatare sexuală a copiilor în străinătate s-au înmulţit în ultimii ani, printre care se numără şi cel al lui Robert Ellis, un australian care a ţinut prima pagină a ziarelor, fiind condamnat pentru abuzuri sexuale asupra a 11 fetiţe indoneziene, în insula turistică Bali.

Guvernul australian este preocupat şi de rolul crescut al internetului în exploatarea sexuală a copiilor şi preconizează agravarea pedepselor pentru abuzuri înregistrate şi postate apoi pe internet sau pentru manipulare online. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri