Jurnalul.ro Ştiri Observator În ce condiții pot să intre românii în Cipru

În ce condiții pot să intre românii în Cipru

Autoritățile cipriote au revizuit condițiile de intrare în contextul evoluției pandemiei de COVID-19, precizează MAE.

 

Astfel, România rămâne inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Bulgaria, Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Serbia și Suedia.

Totodată, începând cu data de 4 august, permisul special necesar pentru accesul pe teritoriul Republicii Cipru poate fi obținut prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy. Documentele care atestă necesitatea efectuării călătoriei vor fi transmise odată cu cererea pentru eliberarea permisului special.

MAE precizează că autoritățile cipriote au operaționalizat, începând cu data de 1 august, un call center pentru oferirea de asistență în utilizarea platformei CyprusFlightPass. Informații pot fi obținute atât telefonic, prin apelarea numărului 00357 24841234 (cu program de luni până vineri între orele 08.00 – 22.00, sâmbătă și duminică 10.00-18.00), cât și online, prin intermediul platformei https://cyprusflightpass.gov.cy/el/contact-us.

Accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis doar anumitor categorii de cetățeni care vin din statele incluse în categoria C, respectiv:

1. cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția prezentării documentelor care atestă rezidența, a autorizației de călătorie obținute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și testului molecular RT-PCR negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.

2. alte categorii de persoane (posesori de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oameni de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialiști cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizația de călătorie obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru și atestat printr-un certificat redactat în limba engleză.

De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse în categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile. Nerespectarea acestei condiții este sancționată cu amendă contravențională de 300 de euro.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mae cipru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri