Mediul academic românesc a pierdut un mare specialist și un suflet de aur, prin plecarea dintre noi a profesorului Alexandru Barnea. Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și eu personal resimțim dureros această pierdere și îi aducem un pios omagiu. S-a numărat printre susținătorii înființării institutului nostru, a fost un colaborator constant și a reprezentat pentru noi un reper al cunoașterii riguroase, profunde și de mare finețe a proceselor istorice generate de contactele culturale. La manifestările pe care Institutul a avut onoarea de a-l avea alături, prezența specialistului în epigrafie, arheologie și istorie devenea ocazia unor discuții de o rară calitate intelectuală și academică.
Profesorul Barnea nu era doar un mare erudit, ci un om de o deschidere excepțională, dornic să împărtășească vasta experiență acumulată în anii de studii și de cercetări, atent la modul cum se plămădesc generațiile tinere din școala istorică și arheologică românească. Absolvent al secției de Studii Clasice, din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, în 1967, Alexandru Barnea a desfășurat timp de aproape cinci decenii o intensă activitate didactică și de cercetare la prestigioase instituții interne și internaționale: Universitatea din București, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, Accademia di Romania din Roma, Institutul Român de la Veneția, Institutul de Arheologie Orientală de la Cairo, Institutul de Arheologie și Universitatea Evreiască din Ierusalim, Institutul German de Arheologie din Istambul și Atena.
Specialist în istorie antică și arheologie clasică și epigrafie greacă și latină, profesorul Barnea acoperea, prin preocupările sale, o diversă arie tematică cuprinsă cronologic între epocile greacă arhaică (sec. IX-VIII î. Hr.) și epoca bizantină (sec. VI-VIII d. Hr.). A întrerpins cercetări arheologice sistematice la Dinogeția, Tropaeum Traiani, Noviodunum, Callatis, Beroe, Histria, Târgșorul Nou, Cernavodă, Straja (Canalul Dunăre-Marea Neagră), Dunavățul de Jos, Hatzor. Bun cunoscător al limbilor clasice (greaca, latina) și al ebraicii, stăpânea perfect nu mai puțin de șapte limbi moderne (bulgara, engleza, franceza, germana, italiana, rusa, spaniola). A condus Societatea de Studii Clasice din România (2509-2019), reprezentând-o în organismele internaționale de profil, iar din 2019 era Președintele Societății Istoricilor Români (vicepreședintele acesteia, din 2502). A fost membru fondator al Institutului Român de Istorie Recentă, membru al Institutului de Istoria Religiilor al Universității din București, al Societății de Studii Bizantine (din 1995), a sprijinit activitatea de cercetare și editare a numeroase Institute din România și reviste de specialite, fiind afiliat la societăți internaționale, precum Societatea de Istorie și Arheologie Paleocreștină ”Teurnia” (Austria), Societatea internațională ”Euroclassica”. De asemenea, a condus Facultatea de Istorie a Universității din București (ca decan între 1996-2504) și Catedra (actualmente departamentul) de Istorie Antică, Arheologie și Istoria artei (între 2507-2011) din cadrul aceleiași Facultăți.
Pentru activitatea sa științifică deosebită a primit încă din 1979 recunoașterea cuvenită, prin premiul ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, fiind încununat cu acordarea Meritului pentru cultură în rang de ofițer, conferit de Președenția României (2500). Este autorul a peste 150 de studii privitoare la realitățile epigrafice, economice, social-culturale și politico-militare ale lumii grecești, romane și bizantine în spațiul pontic și al Meditaeranei estice și autor și coautor al numeroase lucrări, tratate de istorie antică, bizantină și arheologie.
Ca dascăl a fost un izvor de cunoaștere, o minte enciclopedică, lucidă, organizată, cu un simț critic dublat permanent de o deosebită modestie. Capacitatea de a judeca global procese istorice complexe era pentru profesorul Barnea marca oricări întreprinderi personale. Dar a fost nu numai savant și profesor, ci și o conștiință civică și un reper moral. În urmă cu 30 de ani s-a aflat în primele rânduri ale profesorilor de la facultățile de Geologie, Istorie și Filologie care au făcut din Senatul Universității, Liga Studenților și Piața Universității o școală a democrației.
O coincidență ce pare a ține de destin face ca plecarea sa dintre noi să se petreacă la 21 de ani după vizita istorică a Papei Ioan Paul al II –lea în România, în 7-9 mai 1999. Era prima vizită a unui Suveran Pontif al Bisericii Catolice într-o țară majoritar ortodoxă la 900 de ani după Marea Schismă. Cu cinci ani înainte, îi povestisem Papei, la Vatican, despre peștera care l-a adăpostit în Dobrogea pe Apostolul Andrei. Sanctitatea Sa a înțeles dimensiunea simbolică care putea lega Scaunul de la Roma al Apostolului Petru de misiunea fratelui său, Apostolului Andrei, și a invocat în discursul său de la București creștinarea apostolică a poporului român. La Palatul Cotroceni a putut vizita expoziția despre primele patru secole creștine în Dobrogea, pregătită de profesorul Alexandru Barnea.
Astăzi, protagoniștii acelui moment istoric, Papa Ioan Paul al II-lea, Sfânt al Bisericii Catolice, și Preafericitul Patriarh Teoctist sunt în cerul credinței către care se îndreaptă acum Alexandru Barnea. Plecând, el ne lasă celor care am rămas și celor care vor veni un model de viață: serviciul credincios. În anul 2000, când i-am conferit profesorului Alexandru Barnea Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de ofițer, am avut în vedere motivul pentru care am reinstaurat ordinele naționale fondate de regii României: idealul lor de a crea o elită intelectuală și morală care să consolideze identitatea și demnitatea națională.
Viața, opera lui Alexandru Barnea și, de acum înainte, răsfrângerea acestora în memoria urmașilor pot constitui unul din reperele intelectuale și morale de care, acum, bulversata noastră societate are atâta nevoie.
Dumnezeu să-l odihnească!
Emil Constantinescu