Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În timp ce Europa a instalat anul trecut capacități eoliene de 24,6 GW, România a bifat un mare zero

În timp ce Europa a instalat anul trecut capacități eoliene de 24,6 GW, România a bifat un mare zero

de Adrian Stoica    |   

În cursul anului 2021 s-au investit 41 de miliarde de euro pentru construcția de noi parcuri eoliene în Europa, dar ritmul instalării de noi capacități este departe pentru a se putea îndeplini obiectivele UE care prevăd ca până în 2030 capacitate regenerabilă să reprezinte 40% din total.

 În prezent, sunt instalați 190 GW pe eolian, dar ritmul instalării trebui majorat considerabil pentru ca Europa să facă față noilor provocări. Potrivit celui mai recent raport al asociației industriale WindEurope, intitulat „Tendințe de finanțare și investiții: industria eoliană europeană în 2021”, Europa de Sud-Est a rămas în urmă față de restul continentului în ceea ce privește investițiile în energia eoliană. Dacă nu s-a făcut remarcată prin nivelul investițiilor, România a punctat la capitolul tranzacții cu parcuri eoliene, valoarea lor fiind de 800 de milioane de dolari, cea mai ridicată din această parte a Europei.  

Anul trecut a fost finanțată instalarea unei capacități eoliene record de 24,6 GW, dintre care 19,8 GW de capacitate eoliană onshore și 4,8 GW offshore. Marea Britanie a continuat și anul trecut să fie liderul Europei, cu investiții de 9,4 miliarde de euro, ea fiind urmată de Germania, cu 8 miliarde, Franța, cu 4,6 miliarde, și Spania cu 3,2 miliarde. De asemenea, au fost investite sume-record în noi parcuri eoliene în alte patru țări; Suedia (3,2 miliarde de euro), Finlanda (2,8 miliarde), Polonia (1,6 miliarde) și Lituania (0,4 miliarde).

Investițiile eoliene offshore au fost concentrate anul trecut în Marea Britanie (8,8 miliarde de euro), Germania (4,9 miliarde de euro), Franța (2,2 miliarde de euro) și Danemarca (0,7 miliarde de euro).

480 GW, până în 2030

Proiectul REPowerEU al Comisiei Europene a propus un nou obiectiv care prevede instalarea unei capacități eoliene de 480 GW în UE până în 2030. Cu toate acestea, în statele comunitare anul trecut a fost finanțată instalarea unei capacități de 19 GW, cu mult sub rata necesară de 32 GW pe an care ar permite atingerea obiectivului asumat de Comisia Europeană, care prevede ca până în 2030 energia regenerabilă instalată să reprezinte 40% din totalul capacității. Raportul asociației WindEurope spune că proiectele de energie eoliană reprezintă o investiție atractivă și pe termen lung, dar atrage atenția că trebuie eliminate întârzierile generate de autorizarea greoaie a acestora.

Probleme pe lanțul de aprovizionare

Pe de altă parte, lanțul de aprovizionare al industriei eoliene din Europa se confruntă cu probleme de competitivitate din cauza pieței a cărei dimensiune este doar jumătate din cât ar trebui să fie. Acest lucru este agravat de scumpirea oțelului și a altor componente, de scurtcircuitarea lanțului de aprovizionare și de creșterea costurilor legate de transport maritim. Toți cei cinci producători de turbine eoliene din Europa operează acum cu pierderi, precizează raportul.

 

Cifra

 

15,6 

miliarde de euro a fost valoarea tranzacțiilor cu parcuri eoliene în Europa anul trecut 

Sud-estul a atras doar 6% din investiții

Când vine vorba de Europa de Sud-Est, raportul reține că anul trecut a fost finanțată instalarea a 880 MW. Valoarea investițiilor s-a ridicat la 1,4 miliarde de euro, reprezentând 6% din noile parcuri eoliene onshore finanțate în Europa. Politicile energetice naționale și lipsa unui mediu de reglementare stabil au afectat nivelul investițiilor în jumătate din statele membre ale UE, multe din zona de sud-est. 

Țările ex-UE au atras 12,5 mld. euro

Din cele 41,4 miliarde de euro investite în noile parcuri eoliene anul trecut, 12,5 miliarde de euro au fost în țări din afara UE: Regatul Unit, Ucraina, Turcia, Norvegia, Rusia, Bosnia și Herțegovina, Insulele Feroe, Macedonia de Nord și Serbia. După Marea Britanie, Ucraina a strâns cel mai mare capital dintre țările din afara UE, cu 1,2 miliarde de euro, urmată de Turcia, cu un miliard și Rusia, cu 0,4 miliarde de euro.

Anul trecut, România a bătut pasul pe loc

Printre campionii anului 2021, în regiunea Europei de Sud-Est s-au numărat Turcia, cu 1.400 MW instalați, și Ucraina, cu 359 MW. În ceea ce privește România, capacitatea instalată nu s-a modificat, ea rămânând la 3.029 MW. Conform WindEurope, România nu va înregistra o creștere a capacității în următorii ani, dar estimarea s-ar putea dovedi eronată. Pe parcursul anului trecut și începutul acestui an, au primit avize proiecte care totalizează 1.720 MW pe eolian și solar, valoarea investițiilor fiind estimată la circa 1,3 miliarde de euro.

Investițiile vor prinde din nou avânt

Pe de altă parte, investițiile în energia regenerabilă vor trebui să crească în anii următori, pentru că România vrea să-și majoreze ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de la 24%, în anul 2020,  la 30% în 2030. Astfel, prin Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice, România şi-a propus dublarea capacităţii instalate în turbine eoliene până în 2030. Una din sursele de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență, care are alocate 1,5 miliarde de euro pentru sectorul energetic, iar autoritățile spun că vor să finanțeze 450 MW în eolian şi 400 MW în panouri fotovoltaice. Primul apel pentru proiecte în valoare de 460 de milioane de euro a fost lansat pe 31 martie, iar termenul-limită pentru depunerea lor este 31 mai. De asemenea, prin Fondul de modernizare 10d, care va fi lansat în luna octombrie, se vor putea finanţa proiecte în energie verde în valoare de 15 miliarde de euro.

Ne pregătim de lansarea turbinelor la apă

Un pas important pe care Ministerul Energiei îl va face în perioada imediat următoare este adoptarea legislației care va permite instalarea de turbine eoliene pe mare. România nu a făcut până acum studii în zona platformei continentale a Mării Negre pentru evaluarea potențialului eolian decât la nivel universitar. Potrivit unui studiu publicat în 2019 de doi cercetători de la Departamentul de inginerie mecanică al Universității Dunărea de Jos din Galați, cea mai bună locație românească potențială de instalare a unui parc eolian offshore este aproape de Delta Dunării, mai precis în dreptul localității Sfântu Gheorghe, la circa 40 de kilometri de țărm. Și zona offshore din dreptul Mangaliei, la circa 20 de kilometri de țărm, este considerată interesantă din acest punct de vedere.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri