Finalizarea cadastrului şi intabularea terenurilor agricole, reabilitarea infrastructurii de irigaţii, creşterea ponderii fermelor mici şi mijlocii, precum şi revitalizarea învăţământului agricol sunt obiectivele noii strategii de dezvoltare a României în domeniul agricol lansate săptămâna trecută. Realizarea acestor ţinte până în 2020 ar urma să coste circa 1,1 miliarde de euro. Prima dezbatere pe tema agriculturii va avea loc astăzi.
Refacerea sistemului de irigaţii şi comasarea proprietăţii sunt pilonii principali ai proiectului de ţară în domeniul agriculturii, cele două direcţii de acţiune fiind strâns legate. Astfel, Executivul propune reabilitarea şi modernizarea infrastructurii principale de irigaţii pe o suprafaţă de 820.000 de hectare, în condiţiile în care acum această suprafaţă nu depăşeşte 150.000 de hectare.
Seceta îşi arată colţii
Meteorologii au avertizat deja că seceta se va face puternic simţită şi în această vară, iar acest lucru va afecta culturile agricole. Proiectul iniţat de Guvernul Ponta pentru refacerea sistemului de irigaţii, în care se estimau investiţii de circa un miliard de euro până în 2020, a stagnat anul acesta. „Din acest miliard de euro nu s-a mişcat anul acesta niciun cent”, spune Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Agricole de Proprietari (LAPAR). Aşa că lucrurile arată cam ca anul trecut, adică vom iriga cu apa de ploaie. Avem circa 830.000 de hectare pregătite pentru irigat, dintr-un total viabil de 1,5 milioane de hectare. Din această suprafaţă, în 2015 s-au irigat efectiv doar 100.000 de hectare, deşi suprafaţa contractată era de peste 330.000 de hectare.
Tot fără asigurări
În condiţiile în care agricultura nu beneficiază de un sistem de irigaţii care să acopere o cât mai mare suprafaţă agricolă, firmele de asigurări nu sunt interesate să preia riscul de secetă, mai ales că acesta este unul major în ultimii ani. În prezent, asigurările preiau doar riscurile clasice, adică împotriva ploilor torenţiale, grindinei, alunecărilor de teren, îngheţului şi incendiului.
“Anul acesta, de irigaţii s-a ocupat Dumnezeu. Ca în fiecare an, de altfel. Cei responsabilii nu au făcut nimic”, Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.
2 miliarde de euro au fost pagubele provocate agriculturii de secetă în ultimii 15 ani
Ponderea agriculturii în PIB caseta
2010 - 6%
2011 - 6,8%
2012 - 5,3%
2013 - 5,6
2014 - 4,4%
2015 - 4,1%
Tabel
Anul Suprafaţa irigată de ANIF (ha) Procent din suprafaţa amenajată cu irigaţii
2010 83 2,7
2011 103,3 3,4
2012 161,3 5,4
2013180,9 6
2014 145,3 4,8
2015 100 3,29