„Degajare de fum la acoperișul unei clădiri în str. Șelari, Centrul Istoric. Se realizează accesul în clădire pentru căutarea și evacuarea persoanelor, respectiv pentru identificarea focarului”, anunță ISUBIF.
Sunt alertate cinci autospeciale de stingere, echipaj SMURD, o autospeciale de descarcerare și o autoscară.
Nu sunt persoane rănite.
ISU București Ilfov precizează că accesul autospecialelor se realizeaza cu dificultate din Splaiul Independentei prin str. Șelari și au fost luate măsuri pentru limitarea accesului persoanelor civile în zona de intervenție.
„Regimul de înălțime al clădirii este P+1+pod. Podul este comun pentru tot ansamblul de clădire. Se acționează atât din interior pentru stingere, cât și din exterior pentru decopertarea învelitorii acoperișului”, potrivit ISUBIF.
Suprafața afectată la nivelul podului și acoperișului este de aprox 300 de metri pătrați.
Pompierii precizează că podul nu este compartimentat, iar în interior se găsesc depozitate materiale din lemn și mase plastice.
(sursa: Mediafax)