Jurnalul.ro Ştiri Locale Situație incredibilă la Craiova. Pompieri agresați de locatari. Incendiul a cuprins un bloc și s-a extins la alte două

Situație incredibilă la Craiova. Pompieri agresați de locatari. Incendiul a cuprins un bloc și s-a extins la alte două

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii din Craiova se luptă de mai mult de patru ore pentru a stinge incendiul care a izbucnit, joi dimineață, la mansarda unui bloc din cel mai populat cartier al Craiovei, Craiovița Nouă. Flăcările s-au extins la alte două blocuri vecine.

Oamenii i-au acuzat pe pompieri ca nu au apă suficientă și că nu intervin destul de repede. Mai mult, potrivit corespondentului Antena 3 CNN, aflat la fața locului, un locatar nemulțumit i-a dat o palmă unui pompier.

La locul incendiului au ajuns echipe de polițiști și jandarmi.

Un locatar a suferit un atac de panică, iar un altul a suferit arsuri la mâini, fiind transportat la spital. Nu sunt, potrivit datelor din acest moment, persoane decedate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu, susține însă că „nu au fost lovituri cu palmele”, ci doar agresiuni verbale din partea locatarilor.

„Incendiu este localizat, se lucrează pentru lichidare a ultimelor focare de la fața locului. Nu am colegi care să fie loviți. Sunt colegi agresați doar verbal, dar îi este normal, oamenii sunt supărați. Casele le sunt cuprinse de flăcări.

Nu comentez acest incident, nu au fost lovituri cu palmele. Forțele de poliție au fost suplimentate imediat la la fața locului și colegii ne-au venit în sprijin. Au venit jandarmi și polițiști la fața locului. Am avut o femeie cu un atac de panică și un bărbat cu arsuri de gradul unu și doi pe mână, pe mâini, fiind transportat la spital de către echipajul SMURD.", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, la Antena 3 CNN.

Incendiu scăpat de sub control la Craiova! Focul s-a extins la al treilea bloc

Subiecte în articol: craiovita noua pompieri incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri