Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-o pădure din Moroieni; pompierii au mers pe jos o oră pentru a stinge focul

Incendiu într-o pădure din Moroieni; pompierii au mers pe jos o oră pentru a stinge focul

Peste 30 de persoane, pompieri şi pădurari, acţionează sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o zonă de pădure din localitatea Moroieni, judeţul Dâmboviţa. 

Accesul în zonă se face foarte greu, pompierii şi lucrătorii silvici au mers pe jos o oră până au ajuns în locul unde erau flăcările. 

''La acest moment, mare parte din incendiu a fost stins. Se acţionează de circa o oră. Sunt 24 de pompieri şi 10 pădurari, au avut de mers pe jos o oră până la locul incendiului şi acţionează cu lopeţi, stingătoare, bătătoare. Acum mai iese fum dintr-o zonă în care sunt copaci doborâţi, zonă la care nu se poate ajunge din cauza terenului accidentat'', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej. 

Pompierii vor rămâne până mâine în zona incendiată, pentru a se asigura că nu se reaprinde focul. 

Suprafaţa afectată de incendiu este de circa un hectar, iar cel care a observat focul şi a cerut sprijin a fost un pădurar. Primii care au ajuns au fost pompierii din localităţile apropiate, de la Garda de Intervenţie Fieni şi de la Detaşamentul Pucioasa. Pentru că maşinile de pompieri nu au putut intra în pădure din cauza terenului accidentat, pompierii şi pădurarii au plecat pe jos până la locul unde ardeau copacii şi vegetaţia uscată. 

Conform ISU Dâmboviţa, în prezent nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri