Pompierii au stins un incendiu izbucnit, duminică dimineaţă, la o hală de depozitare a băuturilor răcoritoare şi apei minerale, în oraşul Voluntari, fără a se înregistra persoane rănite, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Potrivit sursei citate, suprafaţa afectată este de aproximativ 500 metri pătraţi din totalul halei, de 2.500 metri pătraţi. Hala este pe structură metalică şi nu exista risc de extindere la clădirile înconjurătoare.
Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere, trei autoscări şi trei echipaje SMURD. www.agerpres.ro