Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină mai multe persoane!

Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină mai multe persoane!

Un incendiu a fost semnalat, marți după-amiază, la Parlament. Zona de la parter, unde este intrarea vizitatorilor, a fost evacuată, scrie Antena3CNN

Potrivit unor surse, o persoană ar fi dat foc „la niște materiale. O persoana a făcut atac de panică atunci cand a văzut. Un bărbat ar fi dat foc. Acesta este căutat.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, un bărbat ar fi intrat în zona vizitatorilor și ar fi aruncat cu benzină pe aceștia.

"Atacul s-ar fi produs la intrare. Nu este clară, momentan, amploarea incendiului, dar a existat o degajare de fum. Primele informații arată că agresorul nu a fost prins imediat, motiv pentru care zona a fost închisă. Agresorul s-ar putea afla încă în clădire sau în curtea interioară. Și-a făcut apariția și o mașină a Poliției, la ora acestei actualizări", a relatat Vasile Marcu, corespondent Antena 3 CNN.

Comunicatul Poliției: Astăzi, 17 septembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112,  cu privire la faptul că  o persoană ar fi aruncat cu o substanță, posibil inflamabilă, în incinta unei instituții publice din Sectorul 5.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanță inflamabilă.

Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori,  aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment.

Din primele informații, nu există persoane rănite

Jandarmeria, despre incendiul din Parlament: Bărbatul nu a pătruns în zona de securitate

Bărbatul care a provocat marți incendiul din Parlament nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii, ci doar într-o zonă în care accesul este liber, susține Jandarmeria Română.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, în jurul orei 13.50, la Palatul Parlamentului, în zona unui magazin de suveniruri, aflat în proximitatea Sălii de expoziții ,,Constantin Brâncuși", un bărbat a dat foc unor bunuri pe care le avea și a plecat de la fața locului.

„Menționăm faptul că, în zona producerii evenimentului, accesul este liber, conform Regulamentului de Acces în Camera Deputaților și Senat, până la filtrele de control si securitate ale SPP. De asemenea, este foarte important de precizat că bărbatul nu a pătruns în zona de securitate din incinta clădirii. În zona afectată s-au deplasat lucrătorii Departamentului de Pompieri de la sediul Palatului Parlamentului pentru stingerea incendiului și s-au luat măsuri de evacuare a persoanelor”, se arată în comunicat.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, fiind înregistrate doar pagube materiale.

În prezent, forțele de ordine desfășoară activități specifice, atât la interior, cât și în zona exterioară, pentru depistarea persoanei, „luându-se în calcul și posibilitatea ca persoana să fi părăsit obiectivul”.

 

Subiecte în articol: incendiu palatul parlamentului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri