Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiul de la mall, provocat de trei tineri. Poliția îi caută

Incendiul de la mall, provocat de trei tineri. Poliția îi caută

de Redacția Jurnalul    |   

Incendiul care a afectat sâmbătă seara un mall din Cluj-Napoca ar fi fost provocat de trei tineri. Polițiștii face cercetări pentru identificarea acestora.

IPJ Cluj anunță că pompierii din cadrul ISU Cluj au stabilit, din primele verificări, că incendiul ar fi fost provocat.

„Astfel, polițiștii au demarat de îndată cercetări, iar probatoriul administrat până în acest moment, a condus la ipoteza că incendiul ar fi fost provocat de un grup de 3 tineri, care ar fi aruncat un obiect pirotehnic de mici dimensiuni în zona depozitului”, susțin polițiștii.

Aceștia au deschis un dosar penal sub aspectul infracțiunii de distrugere, fiind efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor bănuite și tragerea la răspundere a acestora.

Un incendiu violent s-a produs sâmbătă seara în curtea unui mall din Cluj-Napoca. Clienții unui supermarket au fost evacuați.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: incendiu provocat mall
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri