Pompierii Detașamentului Hunedoara s-au luptat cu flăcările aproape două ore pentru a localiza și lichida un incendiu izbucnit, marți dimineață, la anexele gospodărești ale unei case din Ghelari.
Salvatorii hunedoreni au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială cu scară și o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul intervenției s-a aflat și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișurile a 4 anexe gospodărești, cu posibilitate de propagare atât la casa din curtea gospodăriei, cât și la cele aflate în imediata vecinătate.
Nu au fost victime. În locuință se afla un bărbat, proprietarul, care a reușit să iasă din casă și a avut nevoie de evaluarea medicală a echipajului SMURD pentru că a suferit un atac de panică.
Au ars cele 4 anexe gospodărești din structură de lemn, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, în interiorul uneia dintre ele fiind depozitat material lemnos. Totodată, au fost distruse de flăcări și două autoturisme care se aflau în interiorul unei alte anexe.
Urmează să fie stabilită cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
(sursa: Mediafax)