Jurnalul.ro Special Filmările care te bagă după gratii

Filmările care te bagă după gratii

de Monica Cosac    |   

Aleșii vor să sancționeze mai sever încălcarea vieții private.

Astfel, filmarea, fotografierea sau înregistrarea audio a unor persoane aflate vestiarele din sălile de sport, în toaletele publice din instituții, mall-uri, săli de spectacole ori într-o cabină de probă vor fi sancționate cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament. „Astfel de spații sunt menite a fi folosite exclusiv într-un mod privat, în afara privirilor sau accesului altor persoane, deși se află în locuri deschise publicului larg”, spun inițiatorii. Propunerea vine după ce mai multe instanțe au pronunțat soluții diferite în astfel de cazuri.

Propunere legislativă pusă zilele trecute pe masa senatorilor de Robert Cazanciuc (senator PSD) și Daniel Fenechiu Cătălin (senator PNL) vizează modificarea art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „în sensul extinderii ocrotirii vieții private prin mijloace de drept penal, la situațiile în care violarea acesteia s-ar produce fără drept în spații destinate utilizării private localizate în alte spații decât locuința personală”. 

Modificarea acestui articol este necesară, spun inițiatorii, deoarece în practica judiciară s-a considerat că violarea vieții private în spații publice, care, potrivit prevederilor actuale, nu constituie o faptă ce poate fi sancționată penal, persoana vătămată poate deschide doar o acțiune civilă împotriva celui ce i-a încălcat dreptul la viață privată. 

Potrivit acestora, în prezent, Codul penal incriminează atingerea adusă vieții private, fără drept, „prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini ale unei persoane aflate într-o locuință sau într-un spațiu depinzând, prin proiectul de construcție ori amenajare propriu-zisă, de aceasta (dependință, subsol, cameră de serviciu, debara, WC etc.)”. 

Zonele private din spațiile publice

Dacă violarea vieții private a unei persoane se produce într-un astfel de spațiu, descris mai sus, statul intervine și sancționează persoana vinovată cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă, explică cei doi parlamentari, precizând că sunt și situații când persoanele folosesc „spații private prin natura și destinația lor”, cum sunt vestiarele din sălile de sport, toaletele publice din instituții, mall-uri, săli de spectacole, spitale etc., ori cabinele de probă din magazinele care comercializează articole de îmbrăcăminte sau alte confecții. 

„Astfel de spații sunt menite a fi folosite exclusiv într-un mod privat, în afara privirilor sau accesului altor persoane, deși se află în locuri deschise publicului larg. 

Sancționarea violării vieții private în aceste spații nu este însă asumată de stat prin mijloace penale, ci lăsată la latitudinea persoanelor astfel vătămate într-un drept ocrotit expres și de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, de a recurge la măsuri de protecție reglementate în Codul civil, ceea ce presupune cheltuieli judiciare, stres, expunerea victimei unei publicități excesive și altor inconveniente, pe care, de multe ori, persoanele în cauză nu sunt dispuse să și le asume”, se arată în expunerea de motive.

Există două tipuri de tratament juridic pentru violarea vieții private

Autorii proiectului de lege subliniază că, în acest fel, rezultă „două tipuri de tratament juridic de sancționare a violării vieții private a unei persoane: o sancționare penală potrivit art. 226, alin. (1) Cod penal și doar o posibilitate pentru victima unei astfel de violări de a obține printr-o acțiune civilă o satisfacție morală și, după caz, materială din partea celui care a atentat la viața sa privată, în această din urmă ipoteză, statul nu își mai asumă o obligație de a face, decurgând din art. 26 alin. (l) din Constituție, ci se poziționează pasiv, ca un observator indiferent la violarea unui drept fundamental al cetățenilor”. 

Potrivit acestora, existența a două tipuri de ocrotire juridică a aceluiași drept cu proceduri și finalități diferite „contravine spiritului legiuitorului constituant și înfrânge principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice” consacrat prin Legea fundamentală.

Prin urmare, senatorii au propus modificarea Codului penal, în sensul extinderii ocrotirii vieții private prin mijloace penale, indiferent de spațiul în care s-ar desfășura aceasta: privat (locuință, inclusiv dependințele acesteia) sau public (spații cu destinație privată aflate în incinta unor instituții publice, arene sportive, centre comerciale, unități de învățământ ori medicale etc.).

Aceeași pedeapsă pentru înregistrarea fără drept a unei convorbiri

„Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta, sau în oricare alt spațiu destinat utilizării private, cum ar fi toalete publice, vestiare, cabine de probe sau un alt loc similar, indiferent care ar fi localizarea acestora, precum și înregistrarea audio fără drept a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă”, prevede proiectul legislativ, pe care Cazanciuc spune că l-a conceput împreună cu Diana Tuşa şi Daniel Fenechiu.

Autorii documentului dau în expunerea de motive și câteva exemple din  jurisprudența europeană: „De pildă, în cauza Von Vondel împotriva Olandei (Hotărârea CEDO din 26 octombrie 2007) Curtea a reiterat că termenul «viață privată» nu trebuie interpretat restrictiv. Într-un alt dosar (Cauza Niemietz împotriva Germaniei), aceeași Curte a statuat că există o zonă de interacțiune a unei persoane cu alte persoane, chiar și în context public, care poate intra în sfera vieții private. În cauza Halford împotriva Regatului Unit, s-a reținut că apelurile telefonice din biroul personal al unei persoane adresate unei autorități publice intră în domeniul de aplicare al vieții private și, în consecință, statul este obligat să le ocrotească împotriva accesului oricărei persoane neautorizate la apelurile respective”. 

Inițiatorii au solicitat dezbaterea și aprobarea acestui proiectul de lege în procedură de urgență. 

„Necesitatea modificării legii vine după ce mai multe instanțe au pronunțat soluții diferite mergând de la arestarea, iar ulterior la achitarea unor persoane ca urmare a lipsei de protecție penală a unor situații de încălcare a dreptului la viață privată. Astfel de situații nu trebuie să se repete, iar încălcarea legii se va pedepsi cu închisoare de la o lună la şase luni”, a spus senatorul Robert Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: inchisoare filmare fotografiere proba
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri