x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții la o primărie din Dâmbovița. Casier acuzat că a încasat ilegal bani timp de un an

Percheziții la o primărie din Dâmbovița. Casier acuzat că a încasat ilegal bani timp de un an

de Redacția Jurnalul    |    05 Dec 2025   •   09:14
Percheziții la o primărie din Dâmbovița. Casier acuzat că a încasat ilegal bani timp de un an
Sursa foto: Percheziții la o primărie din Dâmbovița

Un casier al unei instituții publice din Dâmbovița este cercetat după ce, timp de aproape un an, și-ar fi însușit banii pe care trebuia să îi înmâneze mai multor beneficiari. În loc să le dea sumele cuvenite, acesta le-ar fi folosit în interes personal.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu agenți din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște și sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au făcut trei percheziții domiciliare în județul Dâmbovița.

Pe surse, perchezițiile au loc și la Primăria Văcărești, unde lucra funcționarul, potrivit gandul.ro.

Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere, persoanele identificate fiind conduse la sediul poliției pentru audieri.

Din primele verificări a reieșit că, în perioada decembrie 2024 - septembrie 2025, casierul ar fi oprit pentru sine banii destinați mai multor beneficiari. În loc să le plătească sumele prevăzute, acesta le-ar fi însușit treptat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: peercheziții primarie dămboviţa