Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! Un bărbat a rămas blocat o noapte întreagă în noroiul unui canal colector din Slobozia

Incredibil! Un bărbat a rămas blocat o noapte întreagă în noroiul unui canal colector din Slobozia

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Slobozia, a fost salvat luni de pompieri, dintr-un canal colector al oraşului, unde a rămas blocat în noroi încă de duminică, conform ISU Ialomiţa. 

"Prezenţa persoanei în canalul colector amplasat pe un teren viran în spatele sălii de sport a Liceului A.I.Cuza a fost semnalată de un alt cetăţean în această dimineaţă (luni-n.r.). În sprijinul acesteia s-au deplasat un echipaj de salvare de la Detaşamentul Slobozia şi o echipă medicală de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Bărbatul era conştient, dar confuz", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea. 

Potrivit sursei citate, bărbatul a spus că ar fi alunecat, duminică, în canalul adânc de aproximativ 0,5 metri şi nu a mai putut ieşi de unul singur, deşi acolo nu se găsea apă, unul dintre picioare rămânându-i blocat în noroi. 

"Victima a fost scoasă şi transportată de pompieri către autosanitara SAJ, fiind preluată spre îngrijire de cadrele medicale şi transportată la Spitalul din Slobozia', a mai precizat sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri