Un bărbat de 48 ani, din judeţul Galaţi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat, prin violenţă, să-şi tâlhărească vecinii, se arată într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unei consătence de 76 ani, cu scopul de a obţine de la aceasta bani, prin ameninţări şi acte de violenţă.
"Întrucât toate căile de acces în locuinţă erau asigurate, persoana bănuită ar fi renunţat la comiterea acestei fapte şi ar fi intrat într-un alt imobil, de peste drum, unde, folosind un băţ, i-ar fi ameninţat cu moartea pe proprietari, un bărbat de 68 ani şi o femeie de 61 ani, solicitându-le toţi banii din casă. Cei doi ar fi reuşit să scape de agresor, convingându-l că au banii pe card şi promiţându-i că îi va primi a doua zi", a precizat purtătorul de cuvânt al IJP Galaţi, Gabriela Costin.
Poliţia oraşului Târgu Bujor a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele agresorului, de 48 ani, din comuna Vlădeşti, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi tentativă la tâlhărie calificată. Ulterior, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES