Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Misiune istorică. India a devenit prima țară din lume care a aselenizat la Polul Sud al Lunii

Misiune istorică. India a devenit prima țară din lume care a aselenizat la Polul Sud al Lunii

de Redacția Jurnalul    |   

India a devenit prima țară care a reușit să coboare o sondă la Polul Sud al Lunii, transmite Sky News.

Chandrayaan-3 a aterizat, miercuri, la 6 săptămâni după ce a fost lansată la bordul unei rachete de la un port spațial din Andhra Pradesh.

Misiunea istorică a început pe 14 iulie. Este cea de-a treia misiune a indienilor pe Lună, dar este prima care produce o aselenizare în apropierea Polului Sud, puțin explorat.

Totodată, India este a patra țară care a realizat o aselenizare, după SUA, fosta URSS și China.

Misiunea vizează coborârea pe Lună a unui vehicul numit Vikram. Acesta se află în modulul de aterizare. Ulterior, roverul cu 6 roți se va catapulta de la bordul navei și se va plimba printre rocile și craterele de pe suprafața planetei, adunând date și imagini care vor fi trimise pe Pământ pentru a fi analizate.

Aparatul este conceput pentru a efectua teste privind compoziția suprafeței lunare, precum și pentru a monitoriza activitatea seismică, temperatura și nivelul radiațiilor. De asemenea, va încerca să detecteze prezența gheții în solul lunar.

Polul Sud prezintă un interes deosebit pentru oamenii de știință, care cred că în interiorul craterelor ar putea fi apă. Dacă se va face o astfel de descoperire, apa înghețată din roci ar putea fi transformată și ar permite călătorii cu echipaj uman de lungă durată.

Subiecte în articol: luna aselenizare polul sud india
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri