Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Indicele ROBOR la 3 luni urcă la 3,38% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni urcă la 3,38% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, îşi continuă creşterea astfel că joi a ajuns la 3,38% pe an, de la 3,34% pe an miercuri, după o stagnare la 3,23% pe an, din data de 25 martie, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Un nivel similar al ROBOR a mai fost atins în 26 octombrie 2018.

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99%, iar în perioada similară a anului trecut, 4 aprilie, ROBOR la 3 luni se situa la 2,10% pe an.

Pe de altă parte, indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,42% pe an, de la 3,39% pe an, iar ROBOR la 9 luni a stagnat la 3,52%.

Indicele ROBOR la 12 luni a fost cotat joi la 3,58% pe an, în creştere de la 3,57% pe an în ziua precedentă. AGERPRES

Subiecte în articol: ROBOR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri