Fiindcă dacă preţul unui produs rămâne la acelaşi nivel ridicat, deşi nu se cumpără, logic ar fi ca o parte din producţie să se arunce pentru ca oferta să nu depăşească cererea, aşa cum se putea vedea în celebrele imagini cu laptele deversat pe câmp în timpul Marii Crize din anii ’30.
Dar nu m-aş opri cu discuţia la gaze şi curent, ci m-aş duce şi la motorină, pentru că ţiţeiul Brent, de referinţă pentru piaţa europeană, nu mai e cotat la 125 de dolari pe baril, ci la puţin peste 80. Parcă înainte de „marele salt”, care a dus inflaţia în zona cu două cifre, cu scumpirea energiei pe post de principal „contributor”, parcă atunci când petrolul se plasa cam la acelaşi nivel preţul motorinei era mai mic faţă de acum, când cotaţia aurului negru a venit de sus în jos şi nu de jos în sus. Iar preţul motorinei, care se consumă mai mult şi se încasează mai mult TVA dintr-un preţ mai mare, e mult peste cel al benzinei comparativ cu situaţia anterioară. Şi când se discută de ieftiniri se arată invariabil către al doilea tip de carburant, care, culmea!, e unul care arde mai bine, nu-ţi poţi stinge ţigara-n el, precum în motorină. În fine, ar mai fi un motiv de mirare, de ce Brentul se plasează la 84 de dolari barilul şi ţiţeiul WTI de referinţă pentru piaţa americană doar la 77, parcă era mai mică distanţa între aceste repere. S-a mărit oare din simpatie faţă de americani, care - spre deosebire de europeni - nu au accize la benzină, pentru că ei îşi pot permite să consume mai mult ţiţei?!
Însă nu vreau să port discuţii profane, în contextul în care există la noi nişte accize cu bază fixă, neprocentuală, în motorină şi benzină, care împreună cu taxele procentuale tind spre două treimi din preţul final al produsului. Petrolul în sine reprezintă cam un sfert din preţ, de unde s-ar putea trage concluzia că motorina se fabrică din accize şi TVA, nu din țiței. În această cheie pot să admit că nu prea merge să determin cât ar trebui să fie preţul motorinei cu regula de trei simplă şi să spun că ar trebui să coste atât şi nu atât. Dar ceea ce nu se poate contesta este că la fel ca la gaze şi curent consumul se ajustează şi preţul trebuie să ţină cont de asta. Nici măcar statul, adevăratul stăpân al motorinei și benzinei, ce lucrează cu agenţi fiscali externalizaţi la pompele de carburant, nu încasează nimic dacă nu se cumpără. Sau nimic în plus dacă acţionează zicala: Motorina nu se scumpeşte, kilometrul se scurtează! Asta cu menţiunea că dacă aducem vorba de război, ce face să ne confruntăm cu o situație specială, acesta este inclus în cotațiile de pe pieţe!
Și oricum ar fi ajung iarăşi la spusele ministrului finanţelor care previziona că vom avea inflaţie de o singură cifră la final de an. Însă pentru a se putea produce acest lucru trebuie „defiscalizată”, adică să se corecteze preţul energiei care a hrănit bugetul statului şi acesta să beneficieze de acelaşi aport, dar cu ajutorul reformei structurale, a unor măsuri pe latura ofertei, care să se vadă într-o majorare sustenabilă a bazei de impunere.
Am discutat de dezinflaţie pe seama „defiscalizării”, dar la energie e loc de reducere a preţului şi pe partea comercială, cu ajutorul concurenţei. Pe piața noastră nu se regăsesc nume importante precum British Petroleum, Royal Dutch Shell, Eni, Esso, Total, Texaco. În timp ce în Polonia, Cehia sau chiar Bulgaria se pot vedea. O țară de dimensiunile României are circa 2.000 de benzinării, în Austria, patria OMV, sunt peste 3.500. Într-un raport din 2016 al Consiliului Concurenței se arăta că piața locală a carburanților auto are, în linii mari, structură de cartel şi, pentru sporirea competiției, se propunea eliminarea barierelor de reglementare la intrarea pe piață prin liberalizarea și simplificarea procesului de autorizare a înființării de noi benzinării, precum și încurajarea intrării pe piață a marilor lanțuri de retail.