Jurnalul.ro România inteligentă Intelligent Money Academy ajunge la Ploiești. Antreprenorii români cer stabilitate într-un climat economic tensionat

Intelligent Money Academy ajunge la Ploiești. Antreprenorii români cer stabilitate într-un climat economic tensionat

de Redacția Jurnalul    |   

Peste 200 de antreprenori s-au reunit la Ploiești în cadrul Intelligent Money Academy pentru a discuta provocările economice ale momentului și perspectivele pentru 2026, cerând stabilitate, predictibilitate și soluții pentru mediul de afaceri românesc.

Ce au discutat antreprenorii la Ploiești despre economia României și anul 2026

Criza politică, incertitudinea economică și deficitul de forță de muncă continuă să pună presiune pe mediul de afaceri din România. În acest context, peste 200 de antreprenori s-au reunit la Ploiești pentru a analiza soluțiile prin care își pot proteja afacerile și adapta strategiile într-o economie aflată în schimbare accelerată.

Evenimentul face parte din turneul Intelligent Money Academy, un demers dedicat dialogului dintre antreprenori, experți și parteneri instituționali, desfășurat în mai multe orașe din țară.

Organizatorii susțin că întâlnirile sunt gândite ca un spațiu de dezbatere și schimb de experiență, într-un moment în care mediul economic resimte puternic presiunea globală, digitalizarea accelerată și instabilitatea regională.

Mesajul organizatorilor: „o pauză de respirație necesară”

Jurnalistul Adrian Ursu a descris evenimentul ca pe un moment de respiro pentru mediul de afaceri românesc, subliniind rolul esențial al antreprenorilor în economie.

„Este o pauză de respirație cumva necesară, în mijlocul iureșului. O pauză de respirație care să dea oxigen zonei celei mai dinamice a societății românești, și anume mediul antreprenorial, pentru că ei produc plus-valoarea, ei plătesc taxele și impozitele și cu ajutorul lor ar trebui să meargă România mai departe”, a declarat jurnalistul Adrian Ursu.

Acesta a precizat că evenimentul de la Ploiești continuă seria întâlnirilor organizate sub umbrela Intelligent Money Academy, după edițiile desfășurate anterior la Galați și Craiova.

„Suntem la Ploiești, într-un spațiu spectaculos și astăzi o să continuăm ceea ce am început la Galați și la Craiova, Intelligent Money Academy, turul în care ne propunem să le oferim antreprenorilor variante, soluții, rezolvări pentru multe dintre îngrijorările lor și mă bucur că împreună cu IMM România putem să facem acest demers”, a explicat Adrian Ursu.

Antreprenorii cer predictibilitate într-un context instabil

Una dintre principalele concluzii ale discuțiilor de la Ploiești a fost nevoia acută de predictibilitate economică și legislativă, considerată esențială pentru dezvoltarea afacerilor.

„Antreprenorii români au nevoie în primul rând de predictibilitate. Noi traversăm în momentul ăsta o perioadă delicată, o perioadă plină de provocări legate de digitalizare, de inteligență artificială, dar pe de altă parte și de toate celelalte probleme cu care ne confruntăm, și anume războiul de la granițele noastre, războiul din Golf, instabilitatea politică de care ne lovim în momentul ăsta”, a declarat Florin Duma, președintele IMM Prahova.

În opinia sa, întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol central în economia României, contribuind semnificativ la PIB și la crearea de locuri de muncă, motiv pentru care stabilitatea devine o condiție esențială pentru supraviețuire și dezvoltare.

„Sigur că noi, antreprenorii, mai ales antreprenorii mici și mijlocii, cei care realizăm peste 60% din PIB-ul României, avem nevoie de stabilitate și predictibilitate”, a adăugat Florin Duma.

Perspective pentru 2026: optimism prudent în mediul de afaceri

Chiar dacă provocările economice rămân semnificative, liderii din mediul de afaceri își păstrează un optimism moderat privind evoluția economiei în anul 2026.

Florin Duma a subliniat că mediul antreprenorial mizează pe o revenire treptată a economiei și pe o normalizare a condițiilor de piață, în special în ceea ce privește investițiile și fiscalitatea.

„Noi întotdeauna am trăit cu speranță. Eu sper că 2026 va fi un an în care economia României se va redresa, va intra pe făgașul normal, în așa fel încât întreprinzătorii de toate categoriile, atât mici, mijlocii, cât și mari întreprinzători, să realizeze ceea ce își doresc, să poată să facă profit, să poată să-și achite taxele și impozitele, să crească economia românească”, a concluzionat Florin Duma.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri