Jurnalul.ro Ştiri Vremea Pericol de inundații în trei bazine hidrografice din sudul României

Pericol de inundații în trei bazine hidrografice din sudul României

de Redacția Jurnalul    |   

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundații valabilă miercuri în județele Vâlcea și Gorj.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Sunt vizate „râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenții de dreapta aferenți sectorului aval Acumularea Călimănești – amonte Acumularea Ionești, Olteț – bazin amonte S.H. Nistorești, Cerna (afluent al râului Olteț) - bazin amonte S.H. Măciuca, județele Vâlcea și Gorj”.

Avertizarea este valabilă miercuri, până la ora 23.00.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: inundatii cod
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri