Jurnalul.ro Ştiri Politică Transferul contribuţiilor sociale, un mister pentru investitorii straini

Transferul contribuţiilor sociale, un mister pentru investitorii straini

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) cere autorităţilor să clarifice situaţia transferului contribuţiilor sociale, argumentând că, în acest moment, nu se cunoaşte în ce formă va fi aprobată OUG 79/2017 în Parlament şi nici când se va întâmpla acest lucru, se arată într-o scrisoare a FIC, adresată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi premierului şi ministrului Finanţelor.

 

"Vă scriem în numele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), organizaţie ce reuneşte companii a căror cifră de afaceri cumulează peste 180 de miliarde de lei şi care angajează aproape 200.000 de persoane. Vă adresăm această scrisoare deoarece angajatorii pe care îi reprezentăm nu înţeleg de ce procesul de adoptare prin lege a ordonanţei de urgenţă care reglementează transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu este finalizat", spun reprezentanţii organizaţiei.

Ei amintesc că, în data de 31 octombrie 2017, FIC a transmis o scrisoare similară prim-ministrului în funcţie la acea vreme, Mihai Tudose, afirmând că membrii asociaţiei nu înţeleg argumentele economice ale acestei decizii.

"Am rugat Guvernul să transmită public şi fără echivoc ce problemă doreşte să rezolve prin mutarea contribuţiilor şi de ce crede că aceasta este o soluţie bună. Nu în ultimul rând, ne-am exprimat îngrijorarea că această măsură, în lipsa unui studiu de impact şi fără o atentă pregătire a implementării, va avea efecte neprevăzute", au mai spus responsabilii FIC.

Potrivit acestora, mesajele mediului de afaceri au fost însă ignorate. În cele trei luni de la aplicare, realitatea a demonstrat că problemele sesizate de angajatori au fost întemeiate şi chiar au apărut în plus altele noi.

"Acum suntem din nou într-o situaţie care nu oferă suficientă predictibilitate şi stabilitate. Ordonanţa de Urgenţă 79/2017 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2018 a fost discutată de Senat şi a rămas la nivelul Camerei Deputaţilor, fiind neclar când şi dacă aceasta o va adopta sau modifica. Ne putem imagina cu toţii noi amendamente care ar putea da peste cap întregul sistem al relaţiilor de muncă şi ar putea genera probleme şi costuri pe care angajatorii nu şi le pot asuma. Lipsa de claritate în ceea ce priveşte scopul măsurii de transfer al asigurărilor sociale, precum şi lipsa de înţelegere a impactului pentru diversele categorii de angajaţi au făcut ca implementarea să nu se realizeze în mod uniform de către toţi angajatorii din mediul privat. Chiar şi în zona publică aplicarea acestei măsuri a avut nenumărate efecte neprevăzute", se mai arată în scrisoarea investitorilor.

Ei susţin că rămân în dezacord cu modul în care acest transfer s-a reglementat, însă îşi doresc o legislaţie clară şi predictibilă, care să asigure stabilitate pe termen mediu, garanţie conferită de adoptarea finală sub forma unei legi aprobate de Parlament şi publicată în Monitorul Oficial. Acest lucru le va garanta angajatorilor continuitatea aplicării măsurilor introduse de OUG 79/2017, iar membrii FIC vor respecta întocmai prevederile legale. În plus, îşi vor putea schimba eficient sistemele informatice, astfel încât să rezolve pe termen lung problemele birocratice generate de noile prevederi şi costurile asociate acestora. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri