Jurnalul.ro Cultură Povestea artistului care a compus cântecul „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Țărăncuță, țărăncuță”, ori „Dă-i cu sprițul pân’ la ziuă”. Ioan Vasilescu, muzicianul strivit sub lupa Securității

Povestea artistului care a compus cântecul „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Țărăncuță, țărăncuță”, ori „Dă-i cu sprițul pân’ la ziuă”. Ioan Vasilescu, muzicianul strivit sub lupa Securității

de Florian Saiu    |   

Muzician (profesor, compozitor, dirijor) strălucit, profesionist desăvârșit, elevat și boem, Ioan Vasilescu (1903-1960) a fost o figură remarcabilă a vieții culturale a secolului al XX-lea. Succesul colosal l-a propulsat nu doar în legendă, ci și în atenția serviciilor secrete, atât înainte de instalarea comuniștilor la putere, cât mai ales în vremea stăpânirii acestora.

Vom reconstitui mai jos, exclusiv prin prisma documentelor din arhiva fostei Securități, povestea de viață a celui care a compus sute de cântece nemuritoare, multe dintre ele însoțind viața bunicilor și a părinților noștri, dar și a generațiilor mai tinere. Ce român respectabil n-a ascultat sau n-a auzit măcar întâmplător, la radio, dacă nu la pickup, una dintre melodiile „Mi-am pus busuioc în păr” - cântat de Maria Tănase ori Mia Braia -, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară” - fredonat de Gică Petrescu sau Jean Moscopol -, „Țărăncuță, țărăncuță”, „Glasul roților de tren”, „Dă-i cu sprițul pân’ la ziuă”, „Fetițele din București” sau „Suflet candriu de papugiu”? Toate și multe altele au fost compuse de inegalabilul Ioan Vasilescu. 

Fiu de șef de vamă

Dar să dăm curs informațiilor strânse de ofițerii Serviciilor, care într-un referat întocmit la 16 septembrie 1953, clasificat „Strict Secret”, notau următoarele: „Vasilescu Ioan, dirijor și compozitor la Ansamblul de Estradă și membru în Uniunea Compozitorilor din R.P.R., s’a născut la 4 Noembrie 1903, în București, ca fiu al lui Vasile, fost funcționar vamal, și al lui Marta, fostă casnică, în prezent decedați. A urmat școala primară la Tr. Severin și Vârciorova (unde tatăl său era șef de vamă) între anii 1910-1914. Liceul l-a început la Craiova, unde a urmat 2 clase, după care, în timpul primului război mondial, a plecat cu părinții în Moldova, astfel că a făcut clasa a III-a secundară la liceul românesc din orașul Kerson și clasa a IV-a la Iași”.

Sergent violonist cu studii la Paris

„După război - mai consemna nota citată anterior - a continuat și terminat liceul la Craiova unde și-a luat și bacalaureatul în 1922. Paralel cu studiile secundare a studiat vioara, solfegiul și teoria la Conservatorul Cornetti din Craiova. În anul 1923, pe când lucra ca funcționar la Ministerul de Finanțe, urma și Facultatea de Drept, dar nu a absolvit decât un an, deoarece a plecat la Paris, pentru a urma ca student la Schola Canthorum”. Doi ani mai târziu, după ce a absolvit cursurile muzicale pariziene, Ioan Vasilescu preda muzică la Liceul Militar din Craiova, iar în 1926 era recrutat pentru satisfacerea stagiului militar, pe care l-a executat la Regimentul 26 Rovine din Bănie, experiență de pe urma căreia s-a ales cu gradul de sergent.

Dirijor la Teatrul Cărăbuș

Între 1927 și 1931 Ioan Vasilescu și-a continuat cariera de pedagog, predând muzică, dar și compunând și dirijând la Liceul Carol I, Școala Normală, Conservatorul Cornetti, Liceul Militar și Teatrul Național. Între aprilie și august 1927, ambițiosul tânăr avea să studieze din nou la Paris, pentru ca între 1931 și 1933 să predea muzică la Școala Normală din Ploiești. De aici a prins postul de dirijor la Teatrul Cărăbuș, iar până-n 1945 a compus muzică și a dirijat pentru teatrele Alhambra și Gioconda. Următoarea bornă în activitatea profesională a lui Ioan Vasilescu a reprezentat-o Teatrul Savoy, pentru ca la data constituirii referatului „strict secret” din toamna anului 1953, artistul să fie legitimat la Ansamblul de Estradă.

Salariu de 1.600 de lei/lună și autoturism

Laureat al Premiului de Stat, cunoscător a două limbi străine - franceză și germană -, Ioan Vasilescu avea să să fie concentrat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Direcția Propagandei și trimis în Basarabia și Transnistria ca șef al echipei numărul 1. Nu a luat parte efectiv la lupte nici pe frontul de Est, nici pe cel de Vest. Notele serviciilor secrete cuprindeau și date legate de bunurile compozitorului. În același referat general din 1953, se menționa: „Nu s-a putut stabili dacă în trecut a posedat avere, însă în prezent are un autoturism pe care-l conduce personal, iar ca surse de venit are un salariu de 1.600 lei lunar, plus unele sume pe care le câștigă prin predarea de lecții la pian (la domiciliu)”. 

Muzică pentru „Cătușe roșii”

Și câteva amănunte „politice” interesante: „În trecut, a făcut parte din Frontul Renașterii Naționale. La 6.1.1946 s’a înscris în P.C.R. însă la verificarea sa ca membru de partid a fost exclus, avându-se în vedere antecedentele sale (n.m. - înscrierea în Frontul Renașterii Naționale)”. Mai departe, Ioan Vasilescu era tocat mărunt: „Înainte de 23 August 1944 a compus foarte multe cântece împotriva U.R.S.S. și în general cu caracter naționalist-șovin (o parte din aceste cântece le anexăm la acest referat). În 1942 a compus o parte din muzica filmului «Cătușe Roșii» (Odessa în flăcări). Astfel, în iunie 1942 a fost chemat la M-terul Propagandei Naționale unde i s-a spus că la dorința M. St. M. și a acelui Minister este însărcinat în a compune câteva cântece pentru acest film. El motivează faptul că a scris cântecele pentru film pentru ca el sau familia sa (se referă la soție și la socrii, care sunt evrei) să nu aibe de suferit în cazul că el ar refuza acest lucru”. 

„Inimile noastre bat la fel, camarade”

Ofițerii responsabili cu întocmirea documentului au redat și numele cântecelor create special pentru pelicula „Cătușe Roșii”: „Vino și descântă-mă”, „Niciodată”, „Vom fi ce-am fost”, „Inimile noastre bat la fel, camarade”, „La marginea neamului”, „Venim la voi, fraților”. Tot în 1942 - se mai specifica în referatul din 1953 -, pe când era mobilizat la Statul Major și conducător artistic al unei echipe de propagandă, Ioan Vasilescu a dat mai multe spectacole la diverse unități și spitale militare, atât în București și-n provincie, cât și pe front. „Dar activitatea sa nu s’a rezumat numai aci. El a mai compus cântece și fără a fi rugat să facă. Astfel a scris: «Soldățelul lui tăticu», «Scrisoarea rănitului», «Țara mea și mândra mea» și altele”. 

„Activitate criminală înainte de 23 August 1944”

Concluzia cădea ca o lamă de ghilotină: „De aici se poate deduce destul de ușor faptul că el a avut o activitate criminală înainte de 23 August 1944”. În ciuda acestei caracterizări sau poate tocmai grație ei, comuniștii au încercat să-l folosească pe Ioan Vasilescu, un tip instruit, greu de identificat în masa opacă a muncitorimii convertite la bolșevism. De altfel, Ioan Vasilescu are parte în formulările Securității de un portret măgulitor: „Este un element foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, ca dirijor și compozitor de muzică ușoară. Liniștit și corect, caută să fie cu toți în relații cât se poate de bune. Este un om modest și un bun coleg. Întotdeauna caută să ajute elementele tinere”.

Comunist de voie, de nevoie

Prestația lui Ioan Vasilescu în rolul de membru al P.C.R. a lăsat de dorit, dacă dăm crezare informațiilor strânse de agenții Securității. Observațiile sunt de-a dreptul savuroase: „Participă la ședințele sindicale, însă nu ridică nici un fel de probleme legate de viața Ansamblului de Estradă”. Mai mult: „A fost responsabilul Comitetului pentru Pace în Ansamblul de Estradă, dar a fost schimbat deoarece nu-și ducea sarcinile la îndeplinire în cele mai bune condițiuni, iar pe cele pe care totuși le ducea, erau făcute formal”. Comunist de voie, de nevoie! Raportul ofițerilor face toți banii: „Nivelul cultural îl are desvoltat - scriau ei despre Ioan Vasilescu -, are vocabular frumos, însă nivelul politico-ideologic lasă foarte mult de dorit, căci nu citește cărți cu caracter marxist, fiind preocupat numai de latura profesională”. 

Turnee și poker

Muzicianul era atât de echilibrat în viața socială, încât, vrând-nevrând, angajații Securității au scris negru pe alb: „În discuții cu caracter politic nu se angrenează, fiind un om prudent. Nu are manifestări fățișe contra regimului nostru însă este caracterizat ca un element în care nu se poate avea încredere”. Și din nou un amănunt picant: „O lipsă a sa mai este și aceea că în diferite turnee practică jocuri de noroc: poker și altele, în care jocuri antrenează și pe alți artiști”. În luna mai a anului 1953, organele Securității semnalau faptul că Ioan Vasilescu a fost retrogradat cu două clase de salarizare pentru că nu a participat la o repetiție a Ansamblului de Estradă. 

Ioan Vasilescu s-a stins din viață într-o zi de iarnă - 1 decembrie -, la doar 57 de ani

Celebru în domeniul muzicii ușoare, Ioan Vasilescu a compus și muzică de cameră, de scenă, de film sau muzică pentru coruri

„Pentru mine, teatrul a fost o pasiune care m-a albit”, Ioan Vasilescu

„Nivelul cultural îl are desvoltat, are vocabular frumos, însă nivelul politico-ideologic lasă foarte mult de dorit, căci nu citește cărți cu caracter marxist”, notă din 1953 a Serviciilor Secrete

„A compus foarte multe cântece împotriva U.R.S.S. și în general cu caracter naționalist-șovin, iar în 1942 a compus o parte din muzica filmului «Cătușe Roșii»”, notă din 1953 a Serviciilor Secrete

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri