Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis a discutat la telefon cu Trump despre COVID-19

Iohannis a discutat la telefon cu Trump despre COVID-19

Președintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, pe tema crizei epidemiologice provocate de noul coronavirus. Președintele american și-a exprimat intenția de a trimite ventilatoare pentru spitalele din România.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, convorbirea telefinică a avut loc la inițiativa părții americane.

Klaus Iohannis și Donald Trump au discutat despre criza epidemiologică generate de noul coronavirus, precum și despre modalitățile de consolidare a relației transatlantice și a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.

„Președintele României a exprimat apreciere pentru sprijinul acordat țării noastre de către SUA, referindu-se, printre altele, la facilitarea de către partea americană a utilizării avioanelor de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, care au adus în România echipamente de protecție esențiale pentru personalul medical. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat și sprijinul american pentru obținerea, de către România, a unui echipament de detecție de tipul RT-PCR, printr-un program al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), finanțat de SUA, precum și ajutorul de 800.000 de dolari pentru România dedicat exclusiv luptei împotriva pandemiei cu noul coronavirus”, se arată în comunicat.

Cei doi președinți au trecut în revistă măsurile adoptate în ambele state, rezultatele acestora, precum și planurile de acțiune în perioada imediat următoare în domeniile medical și economic.

„Președintele României a subliniat că una dintre prioritățile autorităților române este asigurarea tuturor echipamentelor și medicamentelor necesare combaterii eficiente a pandemiei. În acest sens, Președintele Donald Trump și-a manifestat intenția de a trimite țării noastre ventilatoare pentru dotarea spitalelor”, se mai spune în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a transmis solidaritate cu poporul american și condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești cauzate de noul coronavirus.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: convorbire trump iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri