Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că este moderat optimist în privința încheierii unui acord privind planul european de relansare economică, dar că va urma o nouă noapte de negocieri.
Președintele spune că se discută foarte intens despre condițiile de acordare a sumelor.
”Din fericire in Romania tema statului de drept a fost rezolvată pozitiv prin schimbările politice. Astăzi se negociază în formate mai mici, în curând o să începem un nou plen”, spune președintele.
Ionahhis afirmă că, pentru Romania, temele prioritare sunt aceleași: fonduri pentru coeziune, autostrăzi, școli, agricultură și pentru refacerea economiei.
„Dar până nu s-a negociat totul, nu s-a negociat nimic”, a spus președintele.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a prelungit summitul Uniunii Europene, în efortul de a ajunge la un acord pe tema Fondului de relansare economică. Michel a propus o soluţie de compromis în negocierile privind Fondul UE de relansare, astfel că noul plan prevede reducerea subvenţiilor şi menţinerea condiţiilor privind normele statului de drept, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de Reuters. Potrivit propunerii, Fondul UE de relansare post-pandemie va rămâne la nivelul de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile vor scădea la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele vor fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde). Însă Olanda, Austria, Danemarca şi Suedia ar vrea reducerea nivelului subvenţiilor la 375 de miliarde de euro.
Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. De asemenea, este propusă instituirea unui "mecanism de urgenţă" pentru blocarea alocării fondurilor UE în cazul în care s-ar constata că nu ar fi respectate reformele economice solicitate. Cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 rămâne la nivelul de 1.074 de miliarde de euro.
În contextul impasului, cancelarul german, Angela Merkel, a semnalat duminică dimineaţă că există posibilitatea unui eşec al summitului.
(sursa: Mediafax)