Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Deocamdată, Ambasada României rămâne la Tel Aviv

Iohannis: Deocamdată, Ambasada României rămâne la Tel Aviv

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în privinţa mutării Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, că a rămas la aceeaşi opţiune și anume că aceasta nu se va face până nu va exista o decizie comună la nivelul UE în acest sens.

„Eu nu mi-am schimbat abordarea, dar pot să o repet, este o temă în continuare interesantă. Eu am susţinut din capul locului că Ambasada României nu va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Rămân la această opţiune şi vă explic şi de ce: este o decizie pe care am luat-o în UE să nu mutăm fiecare, separat, reprezentanţa, ci atunci când condiţiile vor fi îndeplinite, membrii UE să facă acest pas împreună”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni, întrebat care este opinia sa în acest moment pe subiectul privind mutării ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Preşedintele a explicat şi condiţiile care trebuiesc întrunite. „Aceste condiţii sunt destul de clare, statutul Ierusalimului trebuie clarificat între cei doi actori care au intrat de mulţi ani pe această discuţie - este vorba, evident, de statul Israel şi de Palestina, care amândoi revendică capitala în Ierusalim şi lucrurile nu sunt clare deloc. Aşadar, chestiunea mutării ambasadei poate fi abordată în măsura în care părţile interesate în statutul Ierusalimului, adică cei de acolo, ajung la o înţelegere şi ne aduc acest lucru la cunoştinţă. Deci, nu discutăm în viitorul apropiat de o mutare a ambasadei”, a adăugat Iohannis.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri