Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: "... nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard"

Iohannis: "... nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că, în situaţia în care observă că "lucrurile merg prost" în România, este obligaţia sa să atragă atenţia, precizând că nu poate să asiste până când se dă "cu oiştea în gard".

 

"A veghea nu este o stare pasivă. Nu stau să asist până dăm cu oiştea în gard. Dacă văd că lucrurile merg prost, cred că este obligaţia mea să atrag atenţia", a declarat Iohannis, la Sofia.

El a adăugat că, dacă "celor de la PSD şi din Guvern nu le place să le arate cineva oglinda", atunci ar trebui să lucreze mai bine.

In alta ordine de idei, seful statului a afirmat că România are "nerealizări majore" la capitolul fonduri europene. "Avem nerealizări majore la capitolul fonduri europene. (...) Eu îmi doresc ca România să atragă fonduri europene, fiindcă acestea sunt necesare pentru dezvoltarea noastră", a spus Iohannis. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri