Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis reîncălzește „ciorba” privind legile justiției

Iohannis reîncălzește „ciorba” privind legile justiției

de Ion Alexandru    |   

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că Guvernul Orban lucrează la un nou proiect de lege pentru modificarea legilor justiției, referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor, la organizarea judiciară și la Consiliul Superior al Magistraturii, pe care îl va trimite în Parlament. „PSD a încercat să pună piciorul pe justiție! PSD este partidul care încearcă, a încercat, încearcă să frângă independența justiției. Or așa ceva nu se poate! Faptul că acum au început unii cu alții să își plătească polițe este o chestiune care ține, poate, de cancan. Dar pentru omul de rând și pentru România nu iese nimic de aici. Fapt este că aceste legi ale justiției trebuie reparate. Și aceasta a fost discuția pe care am avut-o cu premierul. Este nevoie de un pas hotărât și curajos. Guvernul va veni cu inițiativă legislativă pentru a repara legile justiției”, a declarat șeful statului.

Tema legilor justiției a făcut, anul trecut, subiectul campaniilor electorale pentru alegerile locale și cele prezidențiale și pare a fi reluată înaintea alegerilor care urmează să aibă loc la sfârșitul acestui an. În fapt, Guvernul următrește, prin aceste modificări, desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, deziderat aflat printre primele măsuri ale programului de guvernare.

Pe de altă parte, CSM a avizat negativ, săptămâna trecută, un proiect de lege similar, inițiat de USR, iar chestiunea SIIJ face, în acest moment, obiectul unei spețe aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri