Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că la summitul de la Bruxelles, ce reunește liderii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, nu s-a stabilit încă un acord privind planul de relansare economică postcoronavirus, pentru că mai este mult de negociat, în joc fiind teme complicate.
„Vestea bună, după părerea mea, este că toată lumea îşi doreşte să ajungem la un acord”, a spus Iohannis. “Nu se discută doar despre cuantum, despre sume, se discută, spre exemplu, foarte aprins despre proporţia între granturi, adică fonduri, practic, nerambursabile, şi împrumuturi pentru fiecare ţară, şi suma totală”, a adăugat președintele.
Acesta a afirmat că în cadrul manifestării se poartă dezbateri intense “despre condiţiile de acordare a acestor sume, aşa-numitele condiţii de gestionare sau de guvernanţă a fondurilor”.
Iohannis a arătat că în cadrul convorbirilor există două curente de opinie, astfel că „unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naţionale, alţii îşi doresc un control foarte strict din partea Consiliului sau din partea Comisiei”.