Viața lui Biberi, adunată mai jos din frânturi de cărți și amintiri, a fost de o efervescență culturală încântătoare.
Crescut pe malul Dunării, la Drobeta, din altoiuri fine - tatăl, Constantin (ofițer de marină), a fost fiul distinsului doctor Andrei Biberi (cu studii în Germania, la Leipzig), iar mama, fiica unui emigrant francez, arhitectul-antreprenor Pierre Gayraud -, Ion Biberi a bifat cursurile elementare la o școală catolică din oraș, pentru a le continua apoi la Craiova, unde a urmat atât gimnaziul, cât și Liceul Militar. A închis cercul tot la Turnu Severin, unde și-a finalizat, la Colegiul Traian, studiile liceale. În toamna anului 1922, la îndemnul tatălui, Ion Biberi era deja student la Facultatea de Medicină din București, dar frecventa și cursurile lui Constantin Rădulescu-Motru, Nicolae Iorga, Ștefan Zeletin sau Mihail Dragomirescu. De altfel, sclipitorul Ion a absolvit în paralel și „Medicina”, și Facultatea de Litere și Filosofie. „În studenție - devoala criticul și istoricul literar Paul Cernat -, Biberi s-a apropiat o vreme de mișcarea naționalistă (broșura «Contribuții la definiția naționalismului», concepută în 1928, a rămas mărturie) cu care a intrat însă repede în conflict. La începutul anilor ’30 (aflat la Paris) a fost mediator între literaturile franceză și română, colaborator la publicații românești și franceze. Un reper important rămâne volumul de studii în limba franceză asupra literaturii române contemporane (1937), bine alcătuit și cu judecăți încă valabile”.
Lumea de mâine, lumea de azi
„În 1945 - urma profesorul Paul Cernat - Ion Biberi va publica și un volum de «Profiluri literare franceze», în oglindă față de cel din 1934. Replici în oglindă va mai avea la origine o experiență toxicomană proprie, eseul antropologic «Thanatos» (1936), destul de popular în epocă, are un corespondent peste decenii în volumul «Eros» (1974), iar culegerea de interviuri «Lumea de mâine» (1945), document de prim-ordin pentru speranțele intelighenției umaniste românești din perioada imediat postbelică, are o replică peste timp în interviurile reunite în mai puțin relevantul «Lumea de azi» (1980)”. Ion Biberi a fost (și) un autor prolific de biografii și monografii de popularizare cu obiecte deconcertant de diverse, de la Brueghel, Tolstoi, Tudor Vianu, la Ion Sava și arta suprarealistă.
Arta de a scrie, arta de a trăi
„Viziunea antropologică, inter- și transdisciplinară a acestui foarte bun și cultivat comentator de literatură, prezentă inclusiv în studiile și eseurile despre literatură reunite în numeroase volume, n-a fost suficient subliniată”, considera Paul Cernat. În continuare: „Biberi a scris... dar despre ce n-a scris!: despre vis și structurile subconștientului, despre artă (fie ea renascentistă, fantastică sau suprarealistă), despre ereditate și psihologia antropologică, despre «individualitate și destin» sau «viață și moarte în evoluția universului», despre «arta de a trăi» și «condiția umană», dar și despre «arta de a scrie și de a vorbi în public», despre «poezie ca mod de existență» și despre «întrebările ultime», dintr-o perspectivă umanist-integratoare și nu (doar) popularizatoare, stimulată de J. Huizinga și Ernst Cassirer”.
Experimente modeste în proză
Ion Biberi scris mult (și) despre literatura de limbă franceză, germană și engleză, despre mai toate direcțiile clasice, romantice, moderne și avangardiste, despre Joyce și Musil, Urmuz și Breton, Kafka și Thomas Mann etc. „Pasiunea timpurie pentru proza lui James Joyce l-a făcut să intre în conflict cu Camil Petrescu (n.r. - cu care a împărțit și dragostea unei femei celebre). A alcătuit - în BpT - și o antologie de nuvelă romantică germană. Ca prozator a fost un experimentator cu realizări modeste - aprecia Paul Cernat. Cel mai discutat roman al său, «Proces» (1935), inspirat tematic de Kafka și definit compozițional de monologul interior, urmărește cazul de conștiință al unui acuzat; nuvelele din «Cercuri în apă» (1939) investighează deviații psihologice cu deschideri spre fantastic, «Un om își trăiește viața» (1946) are caracter de bildungsroman autobiografic, «Luminile Capricornului» cochetează cu narațiunea SF, iar «Destinul Aisei» (1983) se vrea a fi o narațiune a «cuplului conjugal»”.
Risipitor de idei
Concluzia? „Toate sunt, din păcate, fără pregnanță, în pofida bunelor intenții - opina biograful Paul Cernat. Un alt roman - «Effondrement», scris în franceză - i s-ar fi pierdut în bombardamentele din aprilie 1944. Pe scurt, Ion Biberi a fost un risipitor de idei cu himera sintezei pluraliste, un stimulator al culturii generale în era specializării și un spirit creativ deschis spre toate azimuturile cunoașterii. De recuperat mai ales ca eseist și publicist”.
Amor cu năbădăi
Deși amândoi erau căsătoriți când s-au cunoscut, Ion Biberi și Cella Serghi (scriitoare născută Marcoff, în 1907, la Constanța, din părinți cu origine bulgărești, faimoasă pentru romanul „Pânza de păianjen”) au trăit o intensă poveste de dragoste, dezvăluită pe ici, pe colo în 1992, când Cella împlinise deja 86 de ani, iar Ion nu mai era în viață. „Am mai fost îndrăgostită de un scriitor, care ar fi dorit şi el să se căsătorească cu mine. Nu s-a întâmplat aşa şi mă bucur că nu s-a întâmplat, pentru că aş fi făcut-o să sufere pe soţia lui, o femeie deosebită. Iar eu, ce aş fi fost eu?! Doar «fosta nevastă a lui Ion Biberi»”! Puzzle-ul amorului celor doi a fost reprodus, pe baza epistolelor originale, într-un roman publicat de Cella Serghi în anii ’80: „Această dulce povară, tinerețea”.
Hop și Camil Petrescu!
De menționat că iubita secretă a lui Ion Biberi a fost îndrăgostită-lulea și de romancierul și dramaturgul Camil Petrescu. Cella făcea dezvăluiri incendiare într-un interviu de la începutul anilor ’90: „Camil mă privea uneori ca de pe alt ţărm, alteori parcă era gata să mă îmbrăţişeze. Într-o clipă mă tachina, începea să se joace cu mine, să mă chinuie şi să mă descompună ca pe o jucărie, ca să-mi cunoască toate rotiţele, să fie ale lui (…). Când eram tânără, mi se părea că dovada cea mai sigură că un bărbat te iubeşte este să te ia de nevastă. Pe Camil îl vedeam zilnic şi totuşi nu mă cerea de nevastă (aş fi fost în stare să divorţez şi să mă căsătoresc cu el). Mai târziu am înţeles de ce n-o făcea: era pasionat de filosofie, era sărac… Şi-i mai bine că nu s-a realizat această dorinţă a mea, căci, probabil, n-aş mai fi fost eu, ci doar «fosta nevastă a lui Camil Petrescu»”.
Membru al Societății Criticilor Literari din Paris
Ion Biberi a fost inspector al teatrelor şi director la Ministerul Artelor, membru al Uniunii Scriitorilor din 1936 şi al Societăţii Internaţionale a Criticilor Literari din Paris. La 10 octombrie 1936 a înfiinţat, împreună cu Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu şi Octav Şuluţiu, Gruparea criticilor literari români.
Medic pe timp de război
Medic pe front în Al Doilea Război Mondial, Ion Biberi şi-a continuat cariera profesională la Spitalul Central din Capitală, până la pensionare (1968). În 1947 a deţinut, scurt timp, funcţia de director în Consiliul superior al literaturii dramatice şi creaţiei muzicale.
Tămăduitor de dispensar cu doctorat la Sorbona
Ion Biberi n-a fost doar medic de front. În tinerețe, revenit acasă din Franța, unde tocmai primise titlul de doctor în psihiatrie și chirurgie la Sorbona (Collège de France din Paris), Biberi va lucra ca „tămăduitor” de dispensar la Şantierul Naval din Turnu Severin. Abia după câțiva ani de trudă sub nivelul pregătirii sale, doctorul-scriitor se va transfera în București, la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale.
Începuturi literare
Debutul scriitoricesc al lui Ion Biberi a fost consemnat în revista „Orizontul” (articolul „Un gigant al imperiului solar: Jupiter”, 1919), iar cel literar, în prima serie a „Biletelor de papagal”, cu proză scurtă. Au urmat, apoi, colaborări la reviste de literatură: „Revista română”, „Kalende”, „Viaţa Românească”, „Gazeta literară”, „Ramuri” etc.
118 ani s-au împlinit pe 21 iulie 2022 de la nașterea lui Ion Biberi, medic cu preocupări enciclopedice
„Ion Biberi a fost un stimulator al culturii generale în era specializării și un spirit creativ deschis spre toate azimuturile cunoașterii”, Paul Cernat, critic literar
Ion Biberi a fost medic, critic de artă, eseist, critic literar, estetician, prozator (modern), dramaturg, publicist, traducător și autor de studii de specialitate în domeniul psihiatriei antropologice
Ion Biberi a fost recompensat cu Premiul Fundaţiilor Regale pentru eseu (1936); Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1938) și Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1979)
„Spaima reintegrează, prin cunoaşterea morţii, pe om în cosmos”, Ion Biberi