Publicistul Ion Cristoiu face o comparaţie între festivităţile de pe vremea Ducăi Vodă, din secolul al XVII-lea, descrise de Mihail Sadoveanu, cu prilejul primirii unor oaspeţi de seamă, în care un rol aparte îl avea meterhaneaua, şi ceea ce se întâmplă în România anului 2021.
Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
„Septembrie 1679. Abatele Paul de Marenne, în drum spre Stambul, face un popas la Iaşi, la curtea lui Duca Vodă, domn al Moldovei închinate turcilor.
Abatele de Marenne, deşi pretindea că merge la Stambul ca simplu abate, era un trimis secret al regelui Franţei, Ludovic al XIV-lea, în vederea unor negocieri cu sultanul Mehmed al IV-lea.
Duca Vodă de la finele secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea nu se deosebea cu nimic de preşedinţii României de la finele secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea cînd vine vorba de Înalta Poartă a momentului. Dacă n-ar fi ştiut că abatele merge la Sultan cu o misiune secretă, Duca Vodă nici nu l-ar fi luat în seamă. Ce treabă avea el cu regele franţuz? Cum însă presupunea că abatele va avea intrare la Vizir şi chiar la Sultan, Duca Vodă socoteşte că n-ar fi rău să se pună bine cu oaspetele, devenit rapid Înaltul Oaspete.
Cum se întîmplă de veacuri la români, în cinstea oaspetelui se dă o masă festivă:
< Miercurea, a doua zi, măria sa îl roagă pe ava Paul sa i‑o deie lui, poftind la curte, unde va sta de vorbă cu măria sa şi va ospăta cu măria sa, văzînd şi cunoscînd pe toţi boierii măriei sale şi ascultînd şi meterhaneaua măriei sale, întocmită tot aşa de bine ca a lui Mehmet, Sultan şi Padişah. După ce‑l va şti cu plăcere oaspete în al său scaun domnesc, atît cît va binevoi să steie, îi va da strajă care să‑l întovărăşească pînă la hotarul Dunării, spre împărăţie, unde ştie că i‑i drumul şi solia. >
Mihail Sadoveanu nu scapă prilejul de a descrie protocolul de la Curtea Domnească în astfel de împrejurări:
< Domnul pofti pe oaspeţi la masă. Aşezîndu‑se la locul de cinste, arătă abatelui scaun la stînga sa. Mitropolitul i se aşeză la dreapta. Logofătul cel mare Miron Costin fu rînduit lîngă franţuz, ca să‑i deie lămuriri şi să‑l încînte cu vorbe meşteşugite, cercînd a‑i pricepe din subînţelesuri solia tainică. Iar pater Guido, avînd încă o dată bucurie de vecinătatea mitropolitului, se fericea ca de‑o rînduire cerească şi ca de‑o răsplată a muncilor şi a jertfelor sale în slujba Mielului lumii.
Era o sală împodobită c‑un mic iconostas şi cu trei candele în colţul răsăritului şi cu mărcile ţinuturilor Moldovei zugrăvite de jur împrejur pe păreţii albi. În dosul jilţului lui Vodă, unde se ţinea spătarul Ion Milescu, se afla încă o zugrăveală proaspătă a armelor lui Duca, pe scut rotund. Alte podoabe nu mai erau, afară de perdele de buhur roş la ferestre şi la uşă. Masa era însă toarte bine împodobită cu blide şi tacîmuri de argint. Lui de Marenne îi plăcură îndeosebi furcuţele cu doi colţi, – lucru nu prea obişnuit la prinţii timpului. Stolnicul începu a servi şi cuparul a drege, — ajutaţi de boierii lor de al doilea şi al treilea rang.
Între bucate, de Marenne regăsi cu plăcere sarmalele, care atît îi plăcuseră la gospodăria răzăşului Lăzărel. Vinul nu i se păru tot atît de bun.
Stolnicul punea înaintea lui Vodă vasul de argint, cu felul de mîncare rînduit, ridicînd capacul, şi cu lingura lui gusta. În văzul tuturora. De asemeni cuparul, dregînd, sorbea credinţa din cupa aurită şi pe urmă o aşeza înaintea stăpînului său. La cea dintîi cupă pe care Duca‑Vodă o înălţă la slăvitele lui buze, trăsni un sacaluş sub ferestre, cutremurînd încăperea. De Marenne tresări şi boierii se veseliră în bărbi, privindu‑se cu coada ochiului.
Îndată după ce Vodă gustă din vin a treia oară, la al treilea rînd de mîncări, alt zgomot porni, c‑o larmă amestecată de tunete şi fluiere.
Erau ţipete de disperare parcă ale unei dihănii, în care cineva dădea lovituri de buzdugan cu învierşunare. Fu rîndul abatelui de Marenne să zîmbească, recunoscînd faimoasa meterhane ţarigrădeană, cu tobe şi multe flaute. >
Momentul de excepţie al ospăţului de protocol, ceea ce azi ar corespunde Prînzului dat în cinstea Înaltului Oaspete, rămîne intervenţia meterhanelei.
Dicţionarul explicativ al explicativ al limbii române defineşte astfel meterhaneaua:
< Meterhaneá şi (maĭ vechĭ) mehterhaneá f., pl. ele (turc. mehter-hane, compus ca şi cafenea, cherhana, salhana, tarapana. V. mehter). Vechĭ. Fanfară turcească (compusă din surle, trîmbiţe, fluĭere, tumbelechĭurĭ, daĭrale, tobe şi talgere, care cînta la paradele domneştĭ. >
Potrivit călătorilor prin Imperiul Otoman, meterhaneaua surprindea, dacă nu chiar speria, prin larma căreia îi dădea naştere, nu numai ca intensitate, dar şi ca specific.
Sîntem în anul de graţie 2021, februarie.
Presupunînd că prin România ar trece, de data asta spre Paris sau spre Berlin, un Înalt Oaspete precum pe vremea Ducăi Vodă spre Stambul, deşi avem preşedinte şi nu domnitor, saloane şi nu ospătării, Administraţie prezidenţială şi nu Curte Domnească, la fel ca odinioară abatele Paul de Marenne, călătorul ar tresări la auzul meterhanelei. O meterhanea care aparţine lui Klaus Iohannis şi cu care acesta, asemenea lui Duca Vodă, se mîndreşte:
Guvernul Florin Cîţu.
De la investirea Guvernului Florin Cîţu, în 23 decembrie 2020, dinspre Palatul Victoriei nu se aud decît surle, trîmbiţe, tobe şi talgere, dairale, într-un cuvînt larma menită a acoperi realitatea statului de degeaba.
O larmă asurzitoare, amintind de cea făcută de meterhanea.
Guvernul PNL-USRPLUS şi UDMR e Guvernul Meu al lui Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis poate se poate mîndri, ca şi Duca Vodă, cu meterhaneaua sa”.
Sursa: Mediafax