Și am aflat, chiar de la fostul președinte, că nu doar a ajutat formația și i-a sprijinit pe membrii trupei când au fugit din țară, dar el chiar era fan Phoenix.
În decembrie 1989, Phoenix tăcuse de mulţi ani pentru publicul din România. Stadioanele nu se mai umpleau la concertele formației Phoenix, pentru că „pasărea” migrase spre Vest, în vremuri de îngheţ spiritual. Flacăra revoltei de la Timişoara i-a adus înapoi, într-o altă Românie, al cărei preşedinte era unul dintre... fanii lor! Ion Iliescu i-a apreciat de la început pe membrii trupei Phoenix şi i-a ajutat cât a putut de mult, atunci când alţii le puneau piedici.
„Ei au fost puţin cam hăituiţi, iar eu le-am luat pur şi simplu apărarea. I-am încurajat, i-am ajutat să se prezinte în spectacole. Oamenii au simţit acest sprijin moral şi i-a îmbărbătat. Covaci a venit la mine de la-nceput şi i-am acordat tot sprijinul. Întotdeauna am ajutat oamenii inteligenţi”, mi-a spus fostul președinte, Ion Iliescu.
Piedici nu li se puneau doar celor de la Phoenix, ci tuturor celor care încercau să spargă tiparele, să fie liberi, să creeze, să trăiască sau să se manifeste altfel decât prevedeau normele de partid, cu toate că de la mijlocul anilor ’80 lucrurile se mai îmbunătăţiseră. Progeniturile cuplului Ceauşescu se-mbrăcau în blugi şi dădeau petreceri „zgomotoase” despre care se mai auzea „prin popor’, iar secretarii de partid aveau copii crescuţi cu alte valori decât cele ale începutului regimului comunist în România. Anii '70 nu fuseseră însă la fel de permisivi, iar membrii Phoenix, cu excepţia lui Mircea Baniciu, au fugit din ţară atunci, după o îndelungată şi aprigă luptă împotriva sistemului, o luptă care nu se mai putea câştiga prin prezenţă, ci doar prin absenţă, în speranţa că va veni iar „primăvara”.
Mâna de deasupra capului artiștilor
Atunci când le-a fost mai rău, era totuşi cineva care-i sprijinea din umbră. „Noi, deşi eram persecutaţi, cineva ţinea mâna deasupra noastră. N-am să pot să le mulțumesc niciodată, pentru că nici acum nu ştiu cine au fost. Unul care a pus mâna o dată - ştiu sigur - a fost Ion Iliescu. Pentru că era prim-secretar la tineret în judeţul Timiş. Pe mine, după ce am terminat facultatea, nu m-au lăsat la examen. Am făcut un scandal îngrozitor, m-am dus până la Comitetul Judeţean de Partid, unde fugeam pe coridoare zbierând, cu poliţiştii după mine. Şi-am nimerit lângă o uşă deschisă. Cine era înăuntru: Iliescu! «Ce-i, ce-i, ce-i?», a-ntrebat. «Vreau să mă duc la examen!» «Păi, dumneata eşti de la Phoenix. Păi, cu Phoenix ar trebui construit un palat al culturii» - cuvintele lui. A pus mâna pe telefon, i-a luat pe decan şi pe rector, i-a făcut de... aşa şi mi-am susţinut examenele", povesteşte Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix. „Era mentalitatea unor oameni mai scorţoşi, mai închistaţi, mai rigizi. Tinerii aceştia aveau şi o ţinută vestimentară mai ieşită din comun, părul lung, or, eu treceam peste toate acestea. Tratam în mod firesc fiecare generaţie. Ei veneau cu aer proaspăt, sănătos, tineresc, original. Şi am văzut priza pe care o aveau la tineri. Umpleau stadioanele la concertele lor. Era criteriul principal pentru care i-am apreciat. Cum să nu ţii cont de aşa ceva? Apreciez asemenea tineri", mi-a mai povestit Ion Iliescu, despre trupa Phoenix, ale cărei concerte le-a făcut uneori posibile, atunci când alţii încercau să le interzică.