Jurnalul.ro Cultură Film Ion Rițiu, actor emblematic al cinematografiei românești, a murit la 74 de ani

Ion Rițiu, actor emblematic al cinematografiei românești, a murit la 74 de ani

de Vali Deaconescu    |   

Ion Rițiu, unul dintre cei mai respectați actori ai cinematografiei și teatrului românesc, a murit la vârsta de 74 de ani, a anunțat miercuri Teatrul Național Târgu Mureș. Moartea sa reprezintă o pierdere semnificativă pentru cultura românească.

Teatrul Național Târgu Mureș a adus un omagiu profund artistului, subliniind contribuția sa de neprețuit la teatrul mureșean. "Odihnească-se în pace. Transmitem condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Ion Rițiu", a scris teatrul pe pagina sa de Facebook.

Cine a fost Ion Rițiu

Născut pe 4 decembrie 1950 în Târnăveni, Ion Rițiu și-a început cariera la Teatrul Național Târgu Mureș în 1975, imediat după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. De-a lungul unei cariere impresionante, a interpretat numeroase roluri memorabile atât pe scenă, cât și în film.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale pe marele ecran se numără Puiu Faranga în "Ciuleandra" (1985), Rică Păsărin în "Duelul" (1981), Baiazid I în "Mircea" (1989), Căpitan de infanterie în "Noi, cei din linia întâi" (1986), Cavalerul cruciat Norbert în "Coroana de Foc" (1990) și Căpitanul Ionel Boeriu în "Punctul Zero" (1996), toate regizate de maestrul Sergiu Nicolaescu.


Pe lângă contribuțiile sale cinematografice remarcabile, Ion Riţiu a strălucit și în numeroase roluri de teatru, cum ar fi Ion al Glanetașului în "Ion", Contele Ștefan Illésházy în "Procesul Horia", Rosencrantz în "Hamlet", Lucentio în "Îmblânzirea Scorpiei", Andrei în "Ne naștem o singură dată", Octav Șoimu în "Ciuta", Cleonte în "Burghezul Gentilom", Orlando în "Cum vă place", Vlăduț în "Adolescenții", Melpomete în "Balconul" și Damis în "Tartuffe".

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri