Jurnalul.ro Ştiri Observator Ipozeză şoc în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit într-o casă incendiată în Sectorul 6

Ipozeză şoc în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit într-o casă incendiată în Sectorul 6

Un bărbat de 32 de ani, cetăţean străin, este principalul suspect în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit la sfârşitul săptămânii trecute într-un imobil cuprins de incendiu din sectorul 6 al Capitalei.
Cu toate că iniţial indiciile ar fi dus către iubitul femeii de 44 de ani, poliţiştii au reţinut aseară un bărbat, în vârstă de 32 de ani, cetăţean străin, pe care îl consideră principalul suspect. Persoana aceasta sev presupune că ar fi ucis-o pe cea care lucra ca menajeră în vila din cartierul Militari, apoi ar fi provocat un incendiu ca să acopere urmele crimei.Individul de cetăţenie siriană este primul suspect în cazul crimei de vineri seară din cartierul bucureştean Militari.

În prezent Imobilul  în care femeia în vârstă de 44 de ani a fost găsită moartă este încă supravegheat de poliţişti, care caută noi probe, la trei zile după tragedie.

Când a fost găsită de pompieri femeia avea lovituri în zona capului şi tăieturi pe corp. Victima era acoperită cu mai multe obiecte vestimentare incendiate. 

Femeia venise din Dâmboviţa, împreună cu iubitul ei, un bărbat de 45 de ani, care lucra în aceeaşi locuinţă şi care a fost rănit şi el în incendiu.

Criminaliştii au luat amprente atât din interior, cât şi din exterior, de pe uşa pentru a determina dacă cineva din exterior a intrat în casă peste cei doi soţi.Procurorii iau în prezent în calcul şi ipoteza unui jaf care s-ar fi terminat cu o crimă. În vila respectivă îşi desfăşurau activitatea mai multe firme.Sursa: fluierul.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri