Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranienii o dau la pace și susțin că nu vor împiedica accesul AIEA

Iranienii o dau la pace și susțin că nu vor împiedica accesul AIEA

de Redacția Jurnalul    |   

Șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran, Mohammad Eslami, a declarat, sâmbătă, că țara sa nu va împiedica accesul și inspectarea siturilor sale de către organismul de supraveghere nucleară al ONU, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la începutul acestei săptămâni, Iranul a fost de acord cu o monitorizare mai strictă din partea agenției la situl său Fordow, după ce a accelerat foarte mult îmbogățirea uraniului până aproape de gradul de armament.

Săptămâna trecută, AIEA a raportat că Iranul și-a multiplicat ritmul de îmbogățire până la o puritate de 60 %, aproape de 90 % din categoria armelor, la Fordow.

„Nu am creat și nu vom crea niciun obstacol pentru inspecțiile și accesul agenției”, a declarat șeful Organizației pentru Energie Atomică, Mohammad Eslami, citat de presa iraniană, potrivit Reuters.

„Operăm în cadrul garanțiilor, iar agenția acționează, de asemenea, în conformitate cu reglementările - nici mai mult, nici mai puțin”, a adăugat el.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: iran aiea acces
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri