Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul vrea să furnizeze Rusiei rachete şi drone militare

Iranul vrea să furnizeze Rusiei rachete şi drone militare

Administraţia de la Teheran s-a angajat să furnizeze Rusiei rachete sol-sol şi drone militare suplimentare, afirmă oficiali iranieni citaţi de agenţia Reuters, acţiunile riscând să amplifice tensiunile cu Statele Unite şi cu alte naţiuni occidentale.

Un acord privind livrările de armament iranian în Rusia a fost stabilit pe 6 octombrie, când s-au deplasat la Moscova prim-vicepreşedintele iranian Mohammad Mokhber, doi oficiali de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei şi un responsabil din cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională.

"Ruşii au cerut mai multe drone şi rachete balistice iraniene de mare precizie, în special de tip Fateh şi Zolfaghar", afirmă un diplomat iranian, sub protecţia anonimatului. Informaţia a fost confirmată de un oficial occidental, care a precizat că acordul prevede livrări de rachete sol-sol, inclusiv de tip Zolfaghar.

Însă diplomatul iranian a respins acuzaţiile Occidentului privind încălcrea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU din 2015. "Nu este problema vânzătorului. Noi nu am susţinut nicio parte în criza din Ucraina, aşa cum face Occidentul. Noi vrem ca această criză să fie rezolvată prin mijloace diplomatice", a subliniat oficialul citat.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: iran rachete drone militare Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri