Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Isărescu: Observăm o tendinţă de depreciere de durată a leului; nivelul de acum unul de relativ echilibru

Isărescu: Observăm o tendinţă de depreciere de durată a leului; nivelul de acum unul de relativ echilibru

Banca Naţională a României observă o tendinţă de depreciere de durată a monedei naţionale, iar aceasta este asociată cu deteriorarea balanţei comerciale, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. 

"Ce remarcăm în ceea ce priveşte leul? În primul rând că tendinţa de depreciere e mai de durată decât în cazul zlotului şi forintului. La zlot şi la forint au fost variaţii mult mai mari, leul fiind mult mai stabil. Dar per total observăm o tendinţă de depreciere mai de durată, nu cu cifre mari, cu cifre mici, mai de durată, însă şi ea este categoric asociată cu evoluţia balanţei de plăţi a României şi aici avem, spre deosebire şi de zlot şi de forint, adică şi de polonezi şi de unguri, avem o situaţie în deteriorare a balanţei comerciale", a explicat Mugur Isărescu. 

Guvernatorul BNR a afirmat că se observă o creştere de 9% a exporturilor, dar şi a importurilor cu 12%, iar cum baza este dezechilibrată având importuri mai mari decât exporturi, şi chiar dacă ar creşte cu aceleaşi ritmuri balanţa comercială s-ar deteriora.. 

Isărescu a menţionat că "se conturează o problemă" în cazul deficitului comercial anunţat joi de Institutul Naţional de Statistică la peste 8,8 miliarde de euro. 

Întrebat de jurnalişti despre evoluţia cursului, guvernatorul băncii centrale a afirmat că în acest moment cursul de schimb euro-leu este la un nivel de relativ echilibru. 

"Acum dumneavoastră trebuie să vă gândiţi la comparaţiile acestea istorice pe care le faceţi după patru ani, după cinci ani, şi că trebuie să le introduceţi într-un context istoric. S-au întâmplat multe şi în Europa şi în lume în cinci ani de zile. Nu? Aşa că de ce nu comparaţi de exemplu cu alt nivel, alt an? De fiecare dată putem să luăm un an care nu ne convine. Ceea ce pot să vă spun este că nivelul cursului de schimb trebuie să fie unul de echilibru, în România este stabilit de piaţă, îl influenţăm prin influenţarea pieţei, nu prin alte metode, prin influenţarea condiţiilor de pe piaţă şi evităm pe toate căile ca acest curs să nu reflecte fundamentele. Dacă el reflectă fundamentele, o spun în clar aşa cum m-am referit de fiecare dată, nu avem cum să ne batem cu fundamentele. Fundamentele trebuie rezolvate. Dacă e o problemă de extindere a deficitului de cont curent trebuie să i te adresezi problemei, nu cursului. Deci înseamnă că în mod permanent ai un deficit de valută pe piaţă, ea trebuie să fie rezolvată", a mai spus Isărescu. 

Moneda naţională continuat să se deprecieze joi în raport cu euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR), de 4,6279 lei pentru un euro, atingând un nou maxim al ultimilor cinci ani şi trei luni. 

Pe data de 3 august 2012, Banca Naţională a României a anunţat un curs de schimb de 4,6481 de lei pentru un euro. 
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri