Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Isărescu: România se îndepărtează de UE

Isărescu: România se îndepărtează de UE

de Daniela Ivan    |   

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat ieri că deficitul bugetar va ajunge aproape de 4% în 2017 dacă se vor aplica măsurile de relaxare prevăzute în Codul Fiscal, ceea ce ne va îndepărta de Uniunea Europeană care nu permite deficite mai mari de 3% din PIB. Luni, şeful misiunii FMI în România, Reza Baqir, a spus exact acelaşi lucru şi a recomandat amânarea măsurilor prevăzute pentru 2017 în Codul Fiscal. "Trebuie să fim realişti. Personal, nu am văzut niciodată în cei 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilităţii economice şi financiare a României. (...). Creşterea deficitului public în 2016 până la limita europeană de 3% din PIB şi mai ales perspectiva unui deficit bugetar de aproape 4% din PIB în 2017 va duce categoric la intrarea datoriei publice pe o traiectorie ascendentă ", a  spus guvernatorul. Acesta a mai precizat că dacă  nu se acţionează pentru conservarea avantajelor obţinute, economia României riscă nu doar stagnarea, ci chiar îndepărtarea de zona euro către care tinde.

Subiecte în articol: mugur isarescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri