Superb cântecul lui Tudor Gheorghe, “e primăvară, iarăşi primăvară, îşi scot strămoşii degetele-afară...” Cu cât reuşim să aducem acasă osemintele eroilor noştri şi le îngropăm în pământul românesc, acesta devine mai glie. Se mai aud suspinele pământului românesc că în el nu se odihnesc oasele marelui patriot Bălcescu. Sufletul şi fiorul patriotic pur al paşoptiştilor a fost alungat, Bălcescu şi-a dus anevoie boala de plămâni şi restul vieţii sărace departe de iubita lui Românie, este îngropat într-o groapă comună la Palermo şi nu se întrevede posibilitatea de-ai repatria osemintele. Nu-l avem în brazda românească nici pe Decebal. Ca să nu-l târască cu lanţ de gât prin Roma învingătorii, viteazul rege dac şi-a înfipt sabia în trup. I-au tăiat romanii capul şi mâna dreaptă, le-au arătat la Roma în marşul triumfal de învingători şi apoi le-au aruncat în Tibru. Nici rămăşiţele teribilului rege Burebista nu se ştie unde sunt, Burebista conducea un teritoriu mare din Europa, de la pământurile triburilor germanice până la Nipru, se implicase şi în concurenţa pentru succesiunea la conducerea imperiului roman. Pe Mihai Viteazul l-au măcelărit mincinoşii şi laşii imperiului de la Viena, i-au sfârtecat trupul în bucăţi şi l-au plimbat pe un cal să-l vadă lumea, noroc că un oştean curajos i-a luat capul noaptea, l-a ascuns într-un sac şi l-a adus în ţară, fiind simbolul românesc la Mânăstirea Dealului. Pe bună dreptate despre Mihai Întregitorul s-a răspândit zicerea că “lângă' capul lui Mihai nu poţi rătăci drumul!”. N-au fost scoase dintr-o fântână părăsită oasele lui Tudor, să le slujească preoţii şi să se închine neamul la ele. Istoricii lumii au declarat fără tăgadă că domnitorul cel mai erudit, cel mai învâţat din toate vremurile de pe tot întinsul Planetei a fost românul Dimitrie Cantemir. A ctitorit o biserică românească în Rusia şi acolo îşi poartă somnul de veci. Manuscrisele operei uriaşe a lui Cantemir au fost copiate şi aduse de la Moscova. Plecat pe jos, în opinci din satul gorjean, ţăranul genial Brâncuşi a revoluţionat toată sculptura lumii, cioplind metafore, simboluri teribile în piatră. De mai multe ori a oftat spunând că doreşte să fie îngropat la Hobiţa. Dar francezii, seduşi de genialitiatea lui susţin că e de-al lor şi pe placa mormântului din Paris au scris Brâncusi, fără “ş”-ul puternic al graiului românesc.